Asistenta medicala de urgenta in caz de accident
5/584
calendar_month 05 Feb 2012, 12:58
Primul ajutor este asistenta medicala de urgenta aplicata la locul accidentului. Primul ajutor este necesar pentru a micsora riscurile accidentatului (a evita agravarea starii lui.

Tipuri de plagi:

Se disting urmatoarele:
- taieturi simple, cu afectarea exclusiva a pielii ;
- taieturi complexe, cand leziunea cuprinde dupa caz si osul, arterele, nervii, tendoanele si organele interne.

Diferitele tipuri de plagi:

- sfasierea/frecarea sunt plagi superficiale ale pielii. Daca nu se infecteaza, ele se vindeca fara a lasa cicatrice ;
- inciziile adanci provocate de taisuri ascutite. Ele pot sangera din abundenta. Taietura este de obicei curata. Sangerarea are un efect de curatire si astfel pericolul infectarii este mic, daca obiectul care a provocat rana nu a fost murdar sau ruginit ;
- penetrari prin strapungere (cu cuiul, cutitul, geamul) cu o deschizatura mica de intrare si un canal ingust de-a lungul taieturii. Atingerea organelor interne este frecventa. Adeseori, impuritatile patrund adanc in tesut, marind riscul infectarii. Toate plagile provocate prin injunghiere (ale pieptului sau abdomenului) trebuie tratate de medic (pericol de perforare). Sectionarea incheieturilor trebuie sa fie examinata de medic, pentru a evita infectiile ;
- plagile provocate prin lovirea puternica cu un obiect contondent. Plagile sunt neregulate, iar tesutul este rupt si insangerat. Infectiile sunt frecvente. Exista pericolul intreruperii circulatiei, daca taietura este larga ;
- ranile provocate prin impuscare pot avea aspecte diferite, in functie de calibrul armei si de viteza glontului. Osul se sfarama cand este lovit de un glont. Orificiul de intrare al glontului poate fi mic si adanc, iar cel de iesire poate fi larg si zdrentuit, tesuturile fiind rupte si insangerate. Schijele provoaca o combinatie de rani zdrobite si rani adanci, similare celor provocate prin impuscare.

Complicatii ale plagilor:

- Sangerarea:
Sangerarea va inceta de la sine in cazul taieturilor minore. In cazul unei pierderi mari de sange, exista pericolul intreruperii circulatiei.

- Infectia:
Pielea este o protectie externa impotriva impuritatilor care pot patrunde in corp cand pielea este rupta. Plaga se inflameaza, se irita, temperatura creste, tesutul se umfla si, dupa un timp, se formeaza o plaga purulenta. Sistemul de aparare al corpului reuseste, adeseori, sa limiteze raspandirea infectiei. In anumite situatii, se formeaza dungi rosii pe piele, insotite de umflarea ganglionilor limfatici zonali. Aceasta indica o otravire a vaselor limfatice (in mod gresit denumita septicemie). Dupa ce bacteria intra in fluxul sanguin, atunci si numai atunci acesta se infecteaza, fapt care se manifesta prin febra foarte ridicata si stare generala alterata.

- Leziunile interne:
Datorita pericolului perforatiei, toate ranile de cutit in piept si abdomen trebuie sa fie tratate de un medic. O taietura a incheieturii poate avea ca rezultat infectarea capsulei articulare. De aceea, este important ca un medic sa examineze toate taieturile incheieturilor.
Taieturi ale nervilor, tendoanelor si muschilor. Acestea au ca rezultat diminuarea simturilor si a miscarilor, precum si aparitia durerii.

- Tetanos:
Plagile infectate cum ar fi cele zdrobite sau taiate (cu obiecte ascutite) pot conduce la tetanos. Complicatia poate fi observata abia dupa cateva zile sau o saptamana, de la infectare.



Primul ajutor in cazul ranilor prin taiere:
- Acoperiti rana si opriti sangerarea;
- Tineti, ridicata pe cat posibil, zona afectata a corpului;
- Preveniti intreruperea circulatiei;
- Transportati ranitul la medic sau la spital.

Acoperiti rana si opriti sangerarea:
Taieturile mici, deschise, pot fi tratate cu apa curata, apa cu sapun sau cu o solutie de curatat ranile. Marginile deschise ale unei taieturi trebuie sa fie puse cap la cap inainte de acoperirea taieturii cu un bandaj sau comprese. Daca taietura este mare si trebuie sa fie tratata de un medic, persoana care acorda primul ajutor trebuie sa curete rana si apoi sa aplice un bandaj curat. De obicei, se acopera cu o compresa. Este important ca nimeni sa nu atinga interiorul compresei cu degetele. Sangele, impuritatile, fragmentele corpilor straini nu se indeparteaza, deoarece aceasta poate provoca o sangerare si mai mare, crescand pericolul infectarii.

Tratamentul plagilor deosebite, provocate prin taiere:
Rani deschise ale pieptului. O astfel de rana poate fi urmata de un colaps al plamanilor, determinat de eliminarea aerului. Se poate auzi un zgomot de absortie, iar persoana accidentata are dificultati in respiratie.

Rana se poate acoperi cu un plasture chirurgical sau cu o compresa curata, peste care se aseaza materiale care sa nu permita iesirea aerului. Dupa aceea, asigurati zona cu un bandaj care sa inconjoare intreaga cavitate toracica. Daca nu exista si alte simptome care sa necesite o alta pozitie, ridicati torsul ranitului pentru a-i usura respiratia. Un pacient lipsit de cunostinta trebuie sa fie asezat intr-o pozitie laterala stabila, cu partea accidentata in jos. Daca este posibil, administrati oxigen.

Rani deschise ale abdomenului.
O plaga deschisa a abdomenului poate fi urmata de o sectionare a intestinelor, cu continutul acestora varsat in abdomen. Acest lucru va provoca o infectie. Organele interne cum ar fi ficatul, rinichii si vasele importante de sange pot fi, de asemenea, afectate. In aceste situatii, ranitul poate suferi intreruperi ale circulatiei.

In cazul penetrarii prin rana a unor fragmente de intestin, ranitul trebuie asezat intr-o asemenea pozitie, incat presiunea pe intestine sa fie cat mai mica. Genunchii trebuie sa fie indoiti.

Daca intestinele ies in afara, acoperiti rana cu o compresa, asezati deasupra bandaje si apoi legati. Bandajele nu trebuie sa fie prea stranse. Cand exista pericolul unei intreruperi a circulatiei, asezati picioarele in pozitie ridicata. Nu dati ranitului nimic de baut.

Leziuni ale ochilor:
In cele mai multe dintre aceste cazuri, persoana care acorda primul ajutor trebuie sa aplice numai o compresa si sa bandajeze ambii ochi, astfel incat accidentatul sa nu fie nevoit sa-i mai miste, iar durerea sa fie redusa cat mai mult posibil. Alte tratamente trebuie sa fie lasate in grija medicului sau a spitalului.

Cu toate acestea, anumite leziuni ale ochiului solicita tratament imediat. Daca accidentatul are in ochi praf de detergent de rufe, de vase sau de alte chimicale, trebuie imediat sa i se faca spalaturi cu foarte multa apa. Puteti folosi o sticla prevazuta cu un orificiu de pulverizare, dusul, cana sau orice altceva. Apa trebuie sa fie calduta, iar suvoiul de apa pulverizat, nu prea puternic.

Pleoapele sunt trase in sus, pentru a fi siguri ca o suprafata cat mai mare a ochiului este spalata. Persoana care acorda primul ajutor va continua sa faca spalaturi ale ochilor in timpul transportarii accidentatului la medic sau spital.

Este important sa actionam rapid, pentru a evita eventualele leziuni ireversibile ulterioare ale ochiului sau orbirea.

Afectarea timpanului urechii. Presiunea cauzata de o explozie, o lovitura peste urechi si scufundarea pot avea ca rezultat afectarea timpanului urechii si sangerarea prin ureche. Sangerarea poate surveni si in cazul fracturii craniene. Urechea se acopera cu un bandaj, dar nu se pune nimic in canalul urechii.

Flictenele (Basicile):
Pielea indelung expusa stransorii sau frecarii se va inflama. Dupa inflamare, apar basici si rani. Basicile se infecteaza usor si, prin urmare, trebuie tratate imediat. De indata ce pielea s-a inflamat, trebuie sa fie protejata cu o fasie larga de plasture. Daca s-a format, totusi, o basica, spalati suprafata respectiva si intepati partea de jos a basicii.

Sondaj

Cat de riscant este parasutismul?