Masivul Bucegi se desfasoara pe dreapta vaii superioare a Prahovei, alcatuind, prin complexitatea formelor lui ortografice si frumusetea inedita a peisajului, una dintre cele mai reprezentative individualitati geografice si turistice din lantul Carpatilor romanesti.El ocupa o suprafata de cca 300 kmp si se delimiteaza: la est, cu V. Prahovei, al carei culoar adinc il desparte de spinarile monotone ale Garbovei, munti marginasi din ramura exterioara a Carpatilor de curbura (grupa sudica a Carpatilor rasariteni); la nord, cu Depresiunea Barsei si Coridorul Bran; la vest, cu V. Moeciului si cu principalul sau fir de obirsie, V. Bingalesei, iar din saua Bucsa-Strungulita, spre sud, cu vaile Brateiului si Ialomitei, dincolo de care se inalta culmile prelungi ale Leaotei; in sfirsit, la sud, cu portiunea inferioara a Vaii Izvorul Dorului si cu Valea Ialomicioarei, de la obirsie la confluenta cu V. Ialomitei.
In cuprinsul acestor hotare masivul este constituit: - Dintr-un ansamblu de spinari inalte, ce se desprind radiar din punctul culminant si principalul nod alpin al Bucegilor, Virful Omul (2507 m), alcatuind culmile nordice, care apartin, in cea mai mare parte, versantului transilvanean al masivului. - Dintr-un arc de culmi in forma de U (culmile sudice), care coboara paralel si de ambele parti ale Vaii Ialomita, formind la est, dintre aceasta vale si V. Prahovei, Culmea principala a Bucegilor iar la vest, de-a lungul V. Ialomita, Culmea Strunga. -
Din culmile interioare, in alcatuirea carora intra spinarile scurte, insa masive ale Obirsiei, Doamnelor si Batrinei, care se ramifica din partea superioara a arcului culmilor sudice si catre interiorul acestuia, despletindu-se spre 8, printre firele principalelor vai din bazinul superior al Ialomitei. Adaugam ca spinarile nordice si arcul culmilor sudice sunt legate intre ele printr-o creasta inalta si scurta, numita Culmea Bucurei -cumpana de ape intre V. Cerbului (E) si V. Gaurei (V) - care se inalta intre Vf. Omul (N) si Vf. Gavanele (S), situat deasupra obirsiei V. Ialomita.
Masivul Bucegi reprezinta un larg sinclinal (cuta a straturilor din scoarta pamantului care prezinta aspectul unei albii cu concavitatea indreptata in sus), de directie N-S, cuprinzand depozite sedimentare mezozoice, asezate in transgresiune peste un fundament de sisturi cristaline. Aceste depozite sunt formate, in cea mai mare parte, din calcare jurasice, conglomerate de Bucegi si gresii micacee. Catre marginea rasariteana a masivului, in portiunea inferioara a versantului prahovean, conglomeratele de Bucegi se reazema pe formatiile flisului cretacic inferior, cuprinzind stratele de Sinaia, precum si depozite marnoase si gresoase apartintnd etajelor Barremian si Aptian.
I. Sisturile cristaline.Fundamentul cristalin al masivului, in general acoperit de depozitele sedimentare, este format din roci cunoscute sub numele de `seria cristalina a Leaotei` care alcatuiesc in intregime masivul vecin Leaota. Ele se intilnesc la suprafata numai in portiunea vestica a masivului, cu extindere mai mare in coltul de SV al acestuia, continuindu-se apoi neintrerupt catre V. Astfel, cristalinul alcatuieste aproape in intregime muntii Lucacila si Deleanu si o parte din Muntele Tatarul; apare apoi de-a lungul si la baza versantului vestic abrupt, din Saua Strunga pina in Muntele Ciubotea, continuandu-se de aici spre N, pe o fisie de-a lungul Vaii Poarta. Ca prelungiri extreme estice ale cristalinului Leaotei, sisturile cristaline mai apar la zi si in V. Ialomitei, intre Cheile Tatarului si Plaiul Mircea precum si intre Cheile Zanoagei si Scropoasa. Insular, se mai intilnesc pe o suprafata insemnata in jurul uzinei Dobresti, pe ambele flancuri ale vaii; de asemenea, pe V. Horoabei.
II. Depozitele sedimentare.
Depozitele sedimentare mezozoice, care alcatuiesc marea masa a Bucegilor, cu exceptia zonei flisului cretacic inferior din V. Prahovei, apartin perioadelor jurasic si cretacic.
A. Jurasicul este reprezentat in cea mai mare parte prin mase de calcare apartinind Malmului mediu si superior (Kimeridgian-Tithonic). Aceste calcare sunt de regula masive; ele apar insa si stratificate, mai ales in zona inferioara a masivului (Cheile Zanoagei; Cheile Pesterii; Valea Zgarburei), iar cele de la baza depozitelor sunt fosilifere si contin in special amoniti (Muntele Tatarul; intre `Poiana dintre Vai` si V. Gaura).
Calcarele jurasice sunt in deosebi bine reprezentate in Culmea Strunga si pe V. Ialomitei si mai putin pe versantul prahovean al masivului si alcatuiesc aproape in intregime muntii Strungele Mari, Grohotisul, Tatarul, Zanoaga, Lespezi, poalele Muntelui Batrina, spre V. Ialomitei, precum si o mare parte din versantii exteriori ai muntilor Ciubotea, Gaura si Gutanul; pe malul sting al Ialomitei ele formeaza portiunea inferioara a muntilor Dichiu si Orzea si se mai intilnesc pe versantul vestic al Muntelui Priporul-Brindusi, la S de Piraul Orzea.
Pe versantul prahovean, aceste calcare constituie lentile de mari dimensiuni, imediat sub conglomeratele de Bucegi, si anume, in V. Zgarburei (la Piatra Rosie), sub hotelul `Cota 1400`, pe V. Sf. Ana si V. Pelesului (cheile de sus). De mentionat ca celelalte calcare de pe versantul prahovean, ca cele de pe Plaiul Furnica si de pe Piatra Arsa, apartin cretacicului inferior, si anume, etajului Aptian. Insular, calcarele jurasice apar sub forma de blocuri mari (klippe), incluse in masa conglomeratelor de Bucegi, ca de exemplu pe Culmea Scara (Vf. Padina Crucii), Spinarea Doamnelor, in fundul Vaii Obirsiei (Vf. Gavanele, Mecetul Turcesc), pe Culmea Obirsiei, Babele (Vf. Baba Mare), Platoul Caraimanului, Cocora etc.
Calcarele jurasice dau o nota deosebita peisajului, prin fenomenele carstice, indeosebi remarcabile pe valea superioara a Ialomitei si pe Culmea Strunga, unde intilnim frecvent: stincarii abrupte cu pereti netezi (abruptul Batrinei, Grohotisului, Gutanului, Turnul Seciului), chei cu pereti verticali inalti (Cheile Ursilor, Cheile Pesterii, Cheile Tatarului, Cheile Zanoagei), uneori foarte inguste (V. Horoabei, Cheile Orzei, Cheile Cocorei), pesteri (Pestera Ialomitei, Pestera Tatarului, Pestera Ursului), grohotisuri mobile intinse la baza peretilor (V. Gaura, Muntele Grohotisul), si izbucuri (izvoare vaucluziene), ca bunaoara cele sapte izvoare din V. Scropoasa, V. Vacariei, V. Coteanului.
De-a lungul intregului versant vestic al masivului (Culmea Strunga, Muntele Gaura), intre calcarele jurasice si fundamentul cristalin, se interpun depozite silicioase de tipul jaspurilor cu radiolari, reprezentind Malmul inferior (Callovian si Oxfordian), precum si gresii si calcare nisipoase brune, apartinind Doggerului.
Doggerul este reprezentat printr-o succesiune de orizonturi de gresii, calcare si marne, avand la baza, in contact cu cristalinul, un orizont subtire de conglomerate cuartoase si pe alocuri cu mici lentilc de carbuni (Zanoaga).
Depozitele acestui etaj sunt evidente indeosebi in Saua Strunga si pe versantul vestic al Muntelui Tatarul, unde contin o bogata fauna fosila. Se mai cunosc aparitii sporadice de Dogger si pe versantul prahovean, ca pe V. Zgarburei, sub calcarele de la Piatra Rosie, precum si pe V. Pelesului, sub jaspurile rosii din cheile superioare ale vaii.
Callovianul si Oxfordianul sunt reprezentate deasupra depozitelor Doggerului, prin jaspuri rotfii si verzui sau prin calcare silicioase in strate compacte. Local, jaspurile sunt inlocuite fie prin calcare compacte, galbui, cu amoniti (V. Horoabei), fie prin calcare nodulare verzui (Muntele Lespezi) sau, in fine, prin sisturi marnoase rosii si calcare rosii in placi, cu Crinoizi (Vilcelul Tapului, afluent al Vaii Gaura).
B. Cretacicul este reprezentat in primul rind prin conglomeratele de Bucegi, apartintnd etajului Albian si, in parte, etajului Aptian superior (baza conglomeratelor), precum si prin gresii micacee de aceeasi virsta. Aceste roci formeaza cea mai mare parte a depozitelor sedimentare din cuprinsul masivului. Catre marginea vestica a masivului, sub aceste conglomerate si deasupra calcarelor jurasice, apar pe intinderi restrinse marne cenusii, cu fauna fosila de cefalopode, apartinind etajului Neocomian (Hauterivian). Pe Muntele Lespezi, aceste marne stau discordant pe calcarele Malmului. Pe versantul estic se intilnesc depozite cretacice inferioare din etajele Valanginian, Hauterivian, Barremian si Aptian suportind masa conglomeratelor de Bucegi. Aceste depozite sunt de facies flis.
a) Conglomeratele de Bucegi constituie marea masa a sinclinalului acestui masiv. Catre V, ele se reazima pe calcarele jurasice din zona Tatarul-Strunga-Ciubotea si se intind peste V. Poarta pina in regiunea Bran, in aceasta ultima portiune acoperind direct cristalinul. Catre E, in zona de la poalele versantului prahovean, conglomeratele se marginesc cu depozitele marnoase si gresoase ale Flisului cretacic inferior (Barremian-Aptian).
Conglomeratele de Bucegi sunt calcaroase, poligene. Astfel, fragmentele de roci, legate printr-un ciment calcaros si care alcatuiesc conglomeratul, sunt de natura foarte variata si anume: calcare albe cenusii, gresii, jaspuri, calcare rosii, sisturi cristaline, gneisse si cuart sau cuartite. In zona alpina a culmilor nordice (de ex. in jurul Vf. Omul), in conglomerate se mai gasesc incluse blocuri de granit gneissic. Fragmentele sunt rulate si de dimensiuni foarte variate, de la pietris pina la blocuri de citiva metri in diametru. Indeosebi pe versantul abrupt prahovean si in lungul firului ialomitean al culmii principale, in zona alpina, in succesiunea conglomeratelor se intilnesc adesea intercalatii de gresii conglomeratice.
Pe crestele puternic vintuite, aceste intercalatii de gresie, mai usor erodabila, intre stratele de conglomerate, au determinat pe alocuri modelarea stincilor in forme de stilpi, coloane sau ciuperci. Astfel, la stincile Babele, stratul gros de gresie intercalata intre doua placi de conglomerat, find supus unei mai intense eroziuni, s-a subtiat devenind `piciorul` ciupercii care sustine `palaria` formata din placa de conglomerat de deasupra. De asemenea, pe muchiile stincoase din abruptul prahovean, eroziunea totala a intercalatiilor de gresie au determinat uneori formarea `portitelor` sau `ferestrelor` (de ex. Portita Caraimanului, Fereastra Urzicii etc.).
b) Gresiile micacee. In partea centrala si sudica a Platoului Bucegilor, precum si pe versantul vestic al muntilor din sirul ialomitean, apar pe suprafete insemnate, intre conglomerate, gresii micacee in strate subtiri. Aceste formatiuni se intilnesc pe Platoul Jepilor Mari, in lungul cursului de pe platou al Vaii Izvorului Dorului, pe flancul muntilor Cocora, Jepii Mici, Piatra Arsa, Laptici, Furnica, Nucet, Vinturisul, pe versantul vestic al muntilor Laptici, Blana si Nucetul pina in firul Vaii Ialomita, precum si pe platoul muntilor Oboarele si Dichiu. Apoi pe o fisie izolata si subtire, la poalele piciorului Babelor si Muntelui Cocora, intre V. Sugarilor si cabana Pestera.
Gresiile micacee sunt evidente, de exemplu, in padurea Laptici, pe drumul dintre Pestera si Virful cu Dor (vezi traseul 1B), pe drumul Pestera - Piatra Arsa, in punctul in care poteca traverseaza V. Laptici, sau in V. Ialomitei, la confluenta cu V. Oboarelor. Spre extremitatea sudica a masivului gresiile micacee devin dominante), inlocuind prin variatie de facies aproape intreaga masa a conglomeratelor de Bucegi, acestea din urma fiind localizate numai la baza gresiilor (Priporul-Brindusi, Orzea).
c) Flisul gresos si marnos de pe versantul prahovean. In succesiunea flisului de la poalele versantului prahovean se deosebesc doua mari complexe: Stratele de Sinaia (Valanginian-Hauterivian) si un complex de gresii (in parte masive) si marne, cu care se gasesc asociate calcare recifale masive (Barremian-Aptian). Stratele de Sinaia se intind neintrerupt in zona de la poalele intregului versant prahovean, continuind la E de V. Prahovei, in Masivul Garbova. Acest complex este cu totul distinct ca facies petrografic fata de formatiunea marnoasa de aceeasi virsta care se gaseste pe versantul vestic al Bucegilor.
El este constituit dintr-o alternanta des repetata de gresii dure, calcaroase, negricioase si cu vine albe de calcit, de sisturi marnoase si calcare fine, albe cenusii. Stratele sunt puternic dislocate, cutate si rupte. La partea superioara a acestor strate se intilnesc si conglomerate cu blocuri de calcare tithonice, unele de dimensiuni foarte mari, ca de exemplu in partea de V a orasului Sinaia, pe Cumpatul si pe Plaiul Hotilor, la poalele Muntelui Paduchiosul. Stratele de Sinaia sunt indeosebi evidente in defileul Prahovei, pe traaeul caii ferate, intre Posada si Valea Larga.
Deasupra stratelor de Sinaia urmeaza un complex de marne si gresii, reprezentind Barremianul si cea mai mare parte a Aptianului. Partea inferioara a acestui complex este constituita din marne si gresii marnoase moi, in strate subtiri, albastrui si cu fete ruginii. Aceste depozite sunt evidente in V, Izvorului si Valea Seaca a Caraimanului. Partea superioara a complexului, de virsta aptiana, cuprinde gresii grosiere, in bancuri groase, deseori cu urme de plante si care prin alterare iau o culoare bruna-ruginie pe fetele expuse; Gresiile aptiene sunt evidente, de exemplu in portiunea inferioara a Vaii Jepilor, la fostele cariere care exploatau aceste gresii, sau pe marginea soselei Sinaia-Poiana Stinei, intre Podul Pelesului si intrarea in Poiana Stinei.
Cu aceste depozite se afla asociate calcarele albe, recifale, masive, situate deasupra Caii Codrului la Sinaia, sau formind stincile Sf. Ana, stinca Clopotel, stancile `Franz losef`, precum si masivul calcaros de la poalele Muntelui Piatra Arsa.
III. Formatiuni cuaternare. Cel mai insemnat factor geologic activ in Cuaternar, evident si in zilele noastre, este eroziunea produsa de scurgerea apelor. Zonele abrupte ale masivului, afectate profund de eroziune sunt brazdate de numeroase vai si vilcele cu caracter torential si cu profil transversal caracteristic, in forma de V. In regiunile inferioare, vaile se largesc in cimpuri aluviale, acoperite cu prundisuri, pietrisuri si nisipuri, bine dezvoltate in lungul cursurilor de apa mai importante, ca bunaoara V. Prahovei, V. Ialomitei (padinile dintre V. Horoabei si Cheile Tatarului si dintre Plaiul Mircea si Cheile Zanoagei) si cursul inferior al Vaii Cerbului, intre Gura Dihamului si Busteni. Apoi, fenomenele carstice, datorite tot eroziunii, prezinta o mare dezvoltare in zonele ocupate de calcare jurasice.
O alta serie de fenomene geologice insemnate, din cuaternar, sunt fenomenele glaciare.
Inasprirea generala a climei la inceputul Cuaternarului si in acelasi timp ridicarea accentuata a muntilor, ca urmare a miscarilor scoartei de la sftrsitul Tertiarului, au determinat instalarea, in regiunile inalte ale masivului, a ghetarilor de tip alpin. Mai tirziu, in urma incalzirii climei, ghetarii au disparut, lasind insa urmele puternicei lor actiuni in aceste locuri, in primul rind sub forma de vai glaciare. Aceste vai strabatute odinioara de ghetari, sunt: V. Malaesti, V. Morarului, V. Cerbului, V. Caldarilor, V. Sugarilor, V. Obirsia Ialomitei, V. Doamnelor, V. Gaura, V. Ciubotei, V. Tiganesti. Toate sunt situate in jurul Virfului Omul si prezinta caractere care dau peisajului un aspect specific. Astfel, profilul lor longitudinal prezinta o serie de trepte (rupturi de panta) succesive separate prin praguri (terase) sau caldari (catunuri) mult mai usor inclinate.
Adeseori marginea superioara a treptelor este marcata de o ridicatura sub forma unui val transversal care inchide in aval caldarea, determinind o scurta contrapanta. Sunt asa-numitele `zavoare` ale vaii. Caldarile prezinta un profil transversal caracteristic, in forma de U, cele superioare fiind de regula foarte larg deschise in amfiteatru. in partea inferioara a acestor vai, obisnuit in portiunea in care se trece de la profilul in forma de U la cel in forma de V, talvegul este acoperit de mari depozite de blocuri si bolovanisuri, transportate de ghetar si depozitate in zona de topire a acestuia. Aceste depozite, uneori foarte voluminoase, constituie morena frontala sau terminala a vaii. Asemenea morene sunt evidente, de exemplu, in V. Cerbului, mai jos de Poiana Vaii Orbului, in V. Obirsia Ialomitei, intre V. Sugarilor si cabana Pestera, in V. Malaesti si, pe o mare intindere, in partea inferioara a Vaii Gaura.
Pestera Ialomitei este o mare excavatie in peretele sudic al Muntelui Batrina, ce cade in V. Ialomitei, la intrarea acesteia in cheile Pesterii. Adincimea totala a portiunii usor accesibile este de 475 m, fundul fiind situat cu 60 m mai sus de gura pesterii. Din gura pesterii, patrundem direct in prima sala spatioasa, numita grota `Mihnea Voda`, in pragul careia se afla micul schit `Pestera Ialomitei`. Din fundul acestei grote, drumul continua printr-o galerie strimta. Aceasta conduce intr-o sala in forma de cupola, `Bolta lui Decebal`, de unde pornesc citeva galerii laterale, care se infunda curind. Drumul continua in urcus printr-o galerie la capatul careia cursul de apa din pestera formeaza o cascada. Urcam pe o scara si continuam apoi printr-o noua galerie, care conduce intr-o grota mai spatioasa, in punctul `La Raspintie`.
Din acest punct, o ramificatie a drumului porneste la dreapta, in coboris printr-o galerie ingusta iesind imediat in punctul `La Lacuri`, unde se afla doua ochiuri de apa adinci despartite printr-un gang de piatra. (Lacul cel mare seaca, de obicei, in timpul verii). Revenind la `Raspintie` urcam in continuare pe o scara de lemn, ajungind in cea mai mare incapere a pesterii, `Grota Ursilor`. La capatul acesteia trecem un prag de piatra si coborim intr-o sala mai mica, unde intilnim cursul de apa ce alimenteaza lacurile. De aci continuam printr-un culoar ingust (`Galeria Apelor`), pina in punctul `La Altar`, care reprezinta, practic, fundul pesterii.
Desi aceasta se continua, ultima ei portiune nu este accesibila decat numai turistilor incercati si dotati cu echipament special. Intre anii 1950-1956, cercetatori ai Institutului de speologie `Emil Racovita` din Cluj, impreuna cu alpinisti din asociatiile sindicale si echipele Casei Centrale a Armatei, au continuat explorarea Pesterii Ialomita, descoperind trei mari galerii dintre care doua cu bogate concretiuni calcaroase. S-a putut stabili, totodata, ca aceste excavatii se continua de-a lungul unor diaclaze barate de concretiuni masive, care impiedica inaintarea.
