Autor: Razvan Badea
bonesnstuff.wordpress.com

M-as obosi degeaba sa va explic in ce masura creasta Pietrei Craiului prezinta o atractie deosebita pentru montaniarzi. Si totusi voi incerca.

Inca de la primii pasi facuti vara pe creasta muntomanul "simte" ca urmeaza un traseu mai altfel. Nu se poate compara nici cu uriasa creasta fagaraseana, poate cu superbele custuri din acel masiv.

Este relativ scurta - 25 km in totalitate (incluzand Pietricica si Piatra Mica), multe din crestele secundare alea Fagarasilor fiind mai lungi decat ea, dar este o bijuterie, este un munte unic ce pare sa aiba de toate, mai putin apa...care, la urma urmei, e si ea exact cat trebuie.

Sa va mai spun ca sade foarte frumos pe un vechi recif de coral adus de la tropice, asemeni fratiorului mai mic cu numele obscur de "Buila-Vanturarita"?

Deci, avem toate premisele pentru o tura frumoasa: creasta cu un versant vestic "WestWand" abrupt si unul estic in general mai domol, portiuni unde mana obligatoriu trebuie sa faca cunostinta cu textura poroasa a calcarului, refugii presarate exact in punctele cheie ale crestei, pentru parcurgerea ei in relativa siguranta.

Peste toate acestea daca luam in calcul ca este luna decembrie, avem inca 5 persoane dornice de tura (Rox, Sil, Nepotu, Vali si Andrei), veti putea avea tot cadrul in care se va desfasura povestea urmatoare.

Vineri, mai cu intarziere parasim Bucurestiul cu destinatia Zarnesti, mai exact, Fantana lui Botorog. De la Gura Raului il preluam pe Andrei si ne inghesuim in masina lui Sil in speranta ca ne va duce fara probleme pana la F.B. .

Ei bine, ea nu era de acord si pe la prima panta mai tare, incepe sa stea pe loc cauciucurile de vara refuzand sa se inteleaga cu stratul de zapada de pe forestier.

In cele din urma, mai in masina, mai pe langa, mai pe capota ca gagicile din 2Fast2Furious, ajungem la Botorog cu incalzirea facuta si nu foarte siguri daca masina ne-a adus pana aici sau noi am adus-o pe ea.

De mentionat este faptul ca in timp ce noi trageam la masina am mai intalnit doi baieti care aveu cam aceleasi planuri ca si noi si anume sa doarma in noaptea asta la Curmatura si sa ii dea spre creasta. Ei mai asteptau inca 2 persoane. Asa ca deja stiam ca vom fi cel putin zece persoane in creasta a doua zi.

Oricum ii dam la deal si ne bucuram de al n-spea oara cand facem traseul asta pe noapte. Afara e destul de frig, e destul de multa zapada, dar de bine de rau mergem ok, mai putin Andrei care are niste probleme si declara ca oficial nu e ziua lui. Putin dupa miezul noptii ajungem la cabana si incepem sa mancam dupa care ne bagam la somn.

Trezirea o dam mai tarziu decat planuisem, dar cica la ora 5 nu a miscat nimeni. Pe la 6.30 suntem in sala de mese si infulecam. Se deschide si cabana si pe la 08.30 plecam spre creasta. Avand ca prim obiectiv varful Turnu 1923m.

Vremea este foarte buna, zapada destul de proaspata nu pune probleme totusi prin padure si in destul de scurt timp ajungem la baza traseului propriu-zis. Aici ii dau in sus. Nu mi se pare greu, dar trebuie sa eliberez o cantitate destul de mare de zapada de pe prize. Vremea inca e buna, dar stim ca urmeaza sa se strice in jurul orei 13.00 .

In urma noastra sunt cei patru baieti care ne-au fost colegi de camera si la Curmatura: Costin, Marius, Dani si Tudor.

Ajungem pe Turnu, considerat extremitatea nordica a crestei si deja vremea da semne de inrautatire. Cu aproximativ un an in urma am mai fost aici alaturi de Gabi si ne-am dat jos dincauza vantului excesiv. Acum parea totusi ok. Prima parte a crestei e linistita, se merge prin padure si nu simtim dificultatile impuse de vantul ce prinde viteza si antreneaza pulverul de pe creasta.



Dar iesim din padure si ne angajam in urcusul pe Padina Popii. Simtim vantul...

Un rezumat in key-word-uri al urmatoarelor ore: Vant, gheata, ochi inghetat, turturi in nas, vant, ne darama, vantul prinde viteza, indicatorul de pe Ascutit?!, 100m, ne darama, ingenunchem, refugiu!

A fost una dintre epicele furtuni de iarna din Piatra Craiului, despre care tot citisem. incep sa cred ca alpinismul incepe cand natura isi bate joc de tine in halul asta...Rox zicea ca simtea ura in rafalele vantului care reveneau imediat ce reuseai sa te pui pe picioare.

Intr-adevar, pentru mine nu a fost prima oara, dar ti se pare ca muntele vrea cu tot dinadinsul sa dispari de pe el si la o adica, cu buna dreptate. Cu ce drept venim noi sa intepam spinarea batranului urias cu pioletii si coltarii nostri, taman cand se pusese sa isi faca somnul de iarna... suntem patetici. Oare noi nu am face acelasi lucru unor paraziti ce ne ciupesc pielea corpului? Ba da, am proceda chiar mai rau, i-am strivi, probabil omorandu-i!

****

Zece musculiE￯e intr-o jumatate de mar

Da, muntele este totusi gentil, nu isi dorea decat sa ne sufle ca pe niste musculiE￯e de oE￯eta￯￯ si totusi toate cele 10 musculiE￯e stau ingesuite si vocifereaza intr-o jumatate de mar ionatan suspendat.

Primul lucru la care ne putem gandi este sa ne izolam cat mai repede de exteriorul vitreg. Astfel, dupa ce ne strangem toti lucram la un sistem de a inchide usa cat mai bine. Prin inventivitate si cateva annouri reusim sa inchidem usa atat cat vantul si zapada sa nu mai patrunda in cantitati uriase in refugiu.

Odata terminat sistemul realizam ca nu prea putem sa iesim sa luam zapada pentru a prepara ceaiuri si supe si toate cele trebuincioase hidratarii...Strangem din ce gasim prin refugiu si fierbem cate ceva. Afara vantul face refugiul sa tremure si usa sa se zbata de parca cineva ar fi incercat sa intre...

Un gand sinistru ne trece simultan prin cap daca vreun nenorocit mai bantuie pe-afara in timp ce noi dormim si nu il auzim...Ideea de a gasi vreun cadavru in fata refugiului nu ne incanta asa ca stam cu urechile ciulite si de cateva ori suntem aproape siguri ca cineva vrea sa intre.

Pe la ora 21 furtuna s-a oprit si lasa loc unui cer senin superb. Iesim la toaleta, iesim sa luam zapada si sa facem poze. Zumzetul arzatoarelor topind frenetic zapada este unul extrem de placut urechii alpinistului hibernal, deoarece deshidratarea este un risc permanent in anotimpul rece.

Stam foarte inghesuiti, dar macar asta tine de cald. Povestim, glumim, cei patru colegi de camera respectiv refugiu fiind pe lungimi de unda asemanatoare. Impartim totul. De fapt e si greu sa nu faci asta intr-un spatiu atat de mic.

Adormim si oarecum stim deja ca maine aventura noastra va lua sfarsit, oboseala cumulata cu o zi inainte spunandu-si cuvantul.

*****

O promisiune

Dupa ce dezghetam si bagam totul in rucsaci ii dam la vale intr-o vreme superba. in creasta vantul taios batea in continuare si era mult mai frig. E o coborare distractiva, muntele este din nou prietenul nostru bun si ne lasa sa facem ce vrem noi, atata timp cat stam la poale.

Curmatura ne primeste ca de obicei cu ceaiuri, mancare, caldura si muzica buna. Ne revenim, parca suntem gata sa plecam din nou, atat de putin ne trebuie. Totusi astazi coboram spre oras, brutal si acesta in felul sau.

Nu ii putem purta muntelui ranchiuna si ne promitem ca vom mai incerca, poate va fi mai bine-dispus. Pana atunci vom E￯ine minte in mod cert, un munte, o treime de creasta, o zi de furtuna, o noapte senina si zece oameni care au fost martori la toate acestea.

Echipa: Rox, Nepotu, Sil, Vali, Andrei...si eu.