Minimalismul - goana dupa experiente de neuitat
calendar_month 02 Sep 2019, 00:00
Pentru vânătorii de trenduri, este tot mai evident că pe plan mondial este în creștere trendul minimalist. Pe piață a apărut un număr surprinzător de mare de documentare, podcast-uri și cărți tratând acest subiect, toate aducând promisiunea că o asemenea abordare a vieții zilnice îți poate schimba radical viața în bine.
Chiar dacă acest cuvânt are numeroase conotații artistice, minimalismul fiind considerat o mișcare importantă în arhitectură, artele vizuale, literatură și muzică, atunci când ne referim la minimaliștii moderni, care nu sunt neapărat artiști, vorbim despre un mod de a aborda viața de zi cu zi. Scopul principal este să renunți la excesul de lucruri și să trăiești o viață bazată pe experiențe mai degrabă decât pe posesiile lumești. Această abordare, cel puțin în teorie, aduce numeroase beneficii: mai puține griji financiare, mai puține lucruri a căror grijă să o purtăm, mai mulți bani pentru experiențe de neuitat, o viață mai puțin stresantă, o atitudine mai ecologică, relații mai bune etc.
În practică, nu este deloc simplu să renunțăm la ceea ce ne-am obișnuit să facem de ani de zile, poate chiar de decenii, iar procesul de eliberare de excesul de obiecte și posesiuni este mai ușor de explicat decât de aplicat. Probabil că una dintre cele mai mari provocări este mobilierul din casă. Acesta reflectă de cele mai multe ori cantitatea de obiecte din casă, de la articole vestimentare, la ustensile de bucătărie. Odată ce am scăpat de mobilierul vechi, o posibilă abordare este să apelăm la un magazin precum IKEA sau JYSK.
Dacă vom consulta cataloagele lor, ușor de găsit - JYSK online, de exemplu, ne vom putea face o idee despre costurile aproximative ale reamenajării, dar și despre cum o putem face astfel încât să nu resimțim schimbarea ca fiind o renunțare la confort. S-ar putea însă ca bugetul să nu ne permită asemenea schimbări radicale. Așa că dacă suntem cât de cât îndemânatici sau avem prieteni care se pricep la asta, putem oricând să apelăm la magazinele de bricolaj precum Dedeman sau Brico Depot.
Răsfoind paginile ultimului Dedeman catalog, găsim de obicei oferte, promoții și oferte speciale. Este adevărat că nu tot ceea ce vom avea nevoie pentru o reamenajare poate fi găsit la prețuri reduse, dar există șanse mari să găsim cea mai mare parte a articolelor prin consultarea unor siteuri de tipul Catalomat.ro. Aici avem acces rapid la majoritatea cataloagelor de magazine din România, printre care și Brico Depot Catalog, o altă sursă excelentă de oferte și prețuri reduse.
În concluzie, lumea se schimbă și odată cu ea, și valorile care ne ghidează în viața zilnică. Orientarea către experiențe și renunțarea la acumularea irațională a obiectelor este una dintre cele mai interesante mișcări din perioada recentă. Dacă până de curând minimalismul era asociat cu filosofiile extremiste, astăzi, să nu consumi mai mult decât ai nevoie a ajuns un mod de viață fără altă încărcătură ideologică decât dorința de a trăi sănătos, frumos și curat.
Noutati