Mont Blanc este unul dintre cele mai frumoase si complexe masive muntoase din lume. Inaltimea sa este de 4810 m.

Traseul normal, de-a lungul crevasei Bosses, este extrem de populara vara. O alta alternative este aceea de a urca de la Aiguille du Midi prin Mont-Blanc du Tacul si Mont Maudit.

Mont-Blanc - versantul estic
Partea de Est, numita si partea Brenva, este acoperita de un strat foaste subtire de zapada si gheata. O fatada inalta de 1400 de metri, este inconjurata la stanga de Aiguille Noire si Aiguille Blanche de Peuterey (care formeaza inceputul marginii Peuterey), iar in dreapta de Mont Maudit.

Singurele doua adaposturi ce se pot intalni pe aceasta latura estica sunt construite chiar pe margine. O catarare foarte grea trebuie facuta numai pentru a ajunge la acestea. Ruta Kufner, care urmareste creasta pana la intalnirea cu Mont Maudit, traverseaza o impresionanta cornisa.

Prima oara folosita in secolul XIX, aceasta este prima si cea mai importanta ruta folosita pentru catarare pe partea italiana a masivului Mont-Blanc. Santinela Rosie este parte a unui trio de trasee, toate stabilite de Graham Browne in anii `30, care duc in chiar inima partii estice. Este o linie eleganta si inteligenta, care ramane mereu la adapostul muntelui.

Marele Pilier d`Angle, chiar in stanga partii Brenva, este un conglomerate de teren alpin, deoarece are piatra, zapada, gheata, si chiar si un ghetar ce atarna. Fata nordica este foarte abrupta, avand si foarte putine trasee. Cu toate ca Bonatti s-a catarat aici, prima oara in 1962, doar la zece ani mai tarziu s-a efectuat o a doua catarare aici, si doar multumita echipamentelor din ce in ce mai complexe si bune.

Mont-Blanc - versantul de vest
Acesta este versantul de vest al Mont-Blanc-ului, fotografiat dintr-un avion comercial. Acest versant mai este numit si versantul Miage. Rece si invizibil din vale, acest versant este mai putin atragator, cu exceptia celor care sunt in cautare de aventura.

Mont-Blanc - Versantul Sudic
Partea de Sud - Impozanta Fata de Sud a masivului Mont-Blanc este dominata de uriasi stalpi de piatra si este foarte abrupta. Cand te apropii dinspre adapostul Monzino, stalpii par foarte mici din cauza distantei, dar sunt inalti de chiar mai mult de 500 de metri.

Taiata in doua de catre marginea Inominata, care incepe din dreapta, fata sudica este delimitata de creasta Brouillard la stanga si creasta Peuterey. Acesta este chiar un colt al muntelui, care este o capcana extraordinara daca incepe furtuna.

Pentru a ajunge la adapostul Eccles, care se afla la 4000 de metri inaltime, trebuie sa urci din Vale. Din cauza istoriei sale tragice, a pozitiei si a dificultatii, centralul Pilar of Freney, a carui baza se vede in poza, si-a pastrat reputatia de a fi unul din cele mai greu de atins varfuri din Alpi.

In 1924, Chamonix a fost gazda primei olimpiade de iarna din istorie. Astazi este cea mai cautata statiune pentru practicarea sporturilor de iarna. Chiar daca turistii prefera sezonul rece, acestia nu pot ramine indiferenti la ofertele din timpul verii, mai ales ca transportul pe cablu este foarte dezvoltat. De exemplu, cu telecabina si apoi cu un lift se poate ajunge in numai 20 de minute la altitudinea de 3.842 m, pe virful Aiguille du Midi (adica `Acul de Mijloc`). O escapada dus-intors costa 35 de euro, la care se mai adauga 3 euro liftul care urca pina pe terasa situata in virf. De aici privelistea Mont Blanc-ului (4.808 m) este cea mai spectaculoasa.



Ca sa urci prima data la Aiguille du Midi e nevoie de o consistenta doza de curaj, mai ales ca in Romania cea mai inalta altitudine este la 2.544 m (virful Moldoveanu, in Fagaras). Din cauza altitudinii si a presiunii atmosferice destul de scazute pot aparea stari de ameteala. Antidotul pentru aceasta il constituie citeva minute de repaus. De asemenea, temperatura in timpul verii nu creste peste 10 grade Celsius. O alta problema cu care se pot confrunta turistii este lipsa de vizibilitate atunci cind virful Aiguille du Midi, dar si celelalte din apropiere sint invaluite in nori.

Platoul Alpilor

Alternativa la `acul de mijloc` o constituie Plan du Aiguille, situat la 2.300 m. Urcarea pina aici seamana aproape leit cu traseul Busteni-Babele. La Plan du Aiguille se afla baza ghetarilor montani. De asemenea, pe un traseu de numai un sfert de ora se poate ajunge la Lacul Albastru si pe un altul de o ora, la Marea de Gheata.

O alta destinatie la fel de incitanta, dat fiind inaltimea la care este situata, este Pointe Helbronner, in Italia, la peste 3.400 m. Traseul cu telecabina dus-intors Chamonix-Pointe Helbronner, via Aiguille du Midi costa 50 de euro. Turistii care opteaza pentru aceasta ruta au ocazia sa admire platoul Alpilor. Atit Aiguille du Midi cit si Pointe Helbronner pot fi vizitate doar in timpul verii, intrucit telecabinele nu functioneaza in restul anului.

Marea de Gheata

Un punct de atractie il constituie ghetarul cunoscut sub numele de Marea de Gheata. Aici se poate ajunge cu trenuletul cu cremaliera Montanvers, a carui gara se afla in Chamonix. Urcarea pe coasta muntelui pina deasupra ghetarului costa aproape 15 euro. Insa, cu 22 de euro se poate cobori chiar la nivelul Marii de Gheata. Peisajul de aici da impresia calatorului ca a sosit imediat dupa un bombardament atomic.