Factorii care contribuie la declansarea avalanselor.
Acestia sunt naturali, multipli, fiecare dintre ei avand, de la caz la caz, o contributie mai mare sau mai mica, cumulandu-se progresiv, pana la declansarea avalansei. Dupa cum se va vedea, omul poate da `bobarnacul` final. Acesti factori, numiti de unii `conditii` sau `cauze`, pot fi incadrati in trei grupe mari:

A. Relieful
Este cel care reprezinta `patul` pe care se asterne patura de zapada. Deplasarea zapezii, prin alunecare sau rostologire, pe acest pat, deci ruperea stabilitatii/aderentei la sol, a echilibrului, depinde de zapada, de unele conditii meteo, dar bineinteles si de relief.

Inclinarea pantei
Avalansele se declanseaza pe pante cu inclinatia intre (aproximativ) 20 grade si 55 grade. Pe pantele cu inclinatie mai mare, zapada nu se asaza dar, dupa caz, acestea pot fi `maturate` de avalanse venite de mai sus (`caciula` de pe varf). Pantele mai mici de 20 de grade pot fi si ele periculoase cand sunt continuarea unor pante mai inclinate sau la baza unor valcele/culoare inclinate.

In functie de forta unei avalanse (cantitatea zapezii, viteza de deplasare), chiar si zone plate, nu prea apropiate de panta respectiva, sau chiar contrapantele ei pot fi periculoase. Asadar pe ele nu se declanseaza avalanse, dar pot fi acoperite sau `maturate` de acestea. Firul vailor inguste, sub forma de `V`, e mai periclitat de avalansele venite de pe versant, decat al celor largi, in forma de `U`. Relieful este insa doar un aspect al problemei.

Morfologia suprafetei solului.
Pantele lungi, plane, convexe sau concave sunt mai periculoase ca cele in trepte. Placile stancoase si fetele inierbate sunt mai favorabile avalanselor. Chiar si o patura de ienupar pitic, afinis, smardan etc. poate deveni un pat propice glisarii zapezii. Pantele cu copaci, jnepenisuri, tufisuri, blocuri de stanca, denivelari sunt mai putin periculoase, `retinand` zapada, dar uneori ele sunt acoperite, `netezite` de zapada mai veche, care poate deveni ea insasi (vom vedea cand si cum) un pat de avalansa pentru noul strat de zapada.

B. Zapada
Este desigur principala conditie pentru declansarea avalanselor.

Grosimea stratului.
Se considera ca, in medie, grosimea de peste 30 de cm este periculoasa pentru montaniarzi. Depunerile uniforme (ninsori calme) permit o corecta apreciere a straturilor pe o sectiune realizata in acest scop, cum vom arata, pe cand ninsorile cu vant produc depuneri neuniforme, extrem de periculoase. Acestea din urma produc cele mai multe victime, ii pacalesc si pe montaniarzii cu experienta. Densitatea. Pe langa grosimea stratului, conteaza mult si densitatea, caci variatia ei e foarte mare: 1 metru cub de zapada `pulver` are sub 50 kg, in schimb 1 metru cub de gheata are peste 900 kg.

Prin urmare, un strat de zapada `firn` echivaleaza ca si masa cu un strat de `pulver` de peste 10 ori mai gros! Structura microscopica (forma cristalelor, procentul de apa in stare lichida si gazoasa, variatia in cadrul aceleasi paturi de zapada) are rol determinant. Ea variaza in functie de conditiile meteo din timpul ninsorii si in plus sufera transformari importante in timp. Periculoase sunt ninsorile abundente cu zapada uscata (`pulver`), cand stratul nou nu s-a tasat si nu s-a `sudat` de baza.

In 14 martie 1982, intr-o duminica insorita ce a urmat dupa o ninsoare de 48 de ore, au murit intr-o zona din Alpi 20 de schiori care schiau in afara partiilor amenajate prin avalanse declansate de ei. Periculoasa e zapada uscata granuloasa, aparuta prin transformarea in timp, in anumite conditii, a celei `pulver`. Uneori insa ninge direct cu zapada `uscata` granuloasa - cum se pare ca a fost cazul avalansei de la Balea din 17 aprilie 1977 (23 victime).



La ninsorile cu zapada umeda, grea, cazute pe o suprafata inghetata, zapada proaspata se solidarizeaza cu aceasta. Cazuta insa pe o suprafata cu solul neinghetat, umed, desi ramane compacta, zapada proaspata nu adera, riscand `sa plece`. Periculoasa e si zapada devenita umeda, grea, prin incalzirea brusca a vremii.

C. Conditiile meteo
Ele influenteaza structura intima a zapezii, a fiecarui strat, relatia dintre straturi si adeziunea zapada-sol.

Temperatura.
Frigul sub zero grade nu permite realizarea unei coeziuni intre fulgii de zapada (cristale) si nici cu stratul anterior sau cu solul. Zapada e `uscata`, `prafoasa` caracteristica avalanselor din plina iarna `tip pulver`. Incalzirea vremii, cand se produce moderat, progresiv, favorizeaza tasarea stratului nou de zapada si marirea coeziunii interne a lui (dintre cristale), precum si `sudarea` cu stratul mai vechi, reducandu-se riscul de avalansa.

Cand incalzirea se produce brusc si puternic, cu vant cald (`foehn`) sau cu ploaie, zapada se inmoaie, devine apoasa, `grea`, putand usor aluneca pe straturile mai vechi sau pe `pat` (stanca, iarba etc.). Aceasta este si cauza avalanselor `de primavara` din zilele insorite, cand montaniarzii cu experienta pot aprecia pericolul in functie de insolatia pantei (ora, orientarea fata de soare).

Vantul
- asociat ninsorii - produce depuneri inegale, dar deseori continua transportul zapezii de la suprafata si dupa oprirea ninsorii. Valcelele (`culoarele`) vor fi umplute cu zapada, iar crestele/muchiile vor ramane de obicei libere sau doar cu stratul vechi. in plus, vantul depune zapada si in alte locuri decat adanciturile reliefului, sub forma de `placi de vant`.

Acumularea de zapada astfel adusa si depozitata in culoare sau in placile de vant este foarte periculoasa, fiind de obicei mai instabila decat cea depusa obisnuit, prin ninsoare linistita, si de asemenea fiind mai greu de recunoscut. Vantul actioneaza si prin faptul ca formeaza cornise pe creste (vom reveni asupra lor) care, prin rupere, pot declansa avalanse (de exemplu prin `spargerea` placii de vant de sub cornisa).