Principii de baza la wakeboard
calendar_month 07 Feb 2012, 22:12
Primul pas catre wakeboarding trebuie sa fie alegerea `piciorului conducator`, cel care va sta in fata, catre cablul de tractare.
Pentru aceasta, trebuie sa va suiti in picioare pe spatele unui prieten si sa rugati pe cineva sa va impinga. Piciorul pe care il veti folosi instinctiv pentru a cobori va fi, cel mai probabil, `piciorul conducator`.
Cei care utilizeaza placa avand piciorul stang in fata poarta numele de regular riders, cei care prefera piciorul drept intra in categoria goofy.
Cel mai dificil lucru pe care il mai aveti de facut este sa invatati sa va urcati pe placa. Exista numeroase feluri in care un rider poate ajunge in pozitie verticala, insa cel mai usor fel de a porni in cursa este plecarea din pozitia ghemuit pe spate.
Cu gleznele prinse de placa, rider-ul se asaza cu talpile catre barca, cu genunchii trasi catre piept si cu mainile tinand manerul in dreptul genunchiului piciorului conducator.
Dupa ce barca porneste, opozitia placii va face ca trupul sa fie tras in mod natural deasupra, in pozitia ghemuit.
Este singurul moment in care pot aparea probleme, multi fiind tentati sa se ridice in pozitie verticala inainte ca viteza sa fie suficient de mare.
Wakeboarderii cu experienta prefera insa spectacolul. Drept care multe dintre porniri sunt, de fapt, lansari la apa, placa pornind de pe un ponton. Nu este insa indicat novicilor, fiindca posibilitatea accidentarii este mult mai mare.
Noutati