Trebuie sa recunosc, ca desi am citit mai multe relatari despre aventuri pe raul Bistrita, personal m-am asteptat la senzatii mai tari.Cum am picat eu in mijlocul acestei aventuri?
Totul a inceput intr-o duminica care se anunta una linistita, pana cand la ora 4 si jumatate suna telefonul si un prieten ma intreba daca am chef de rafting? Raspunsul meu a fost afirmativ. Nu retin in totalitate cum am impachetat si cum am ajuns in locul de unde am plecat cu masina.

Am inceput sa ma trezesc cu putin inainte de Toplita, pana acolo doar ochii imi erau deschisi. Doar atunci am realizat ca de fapt stau intr-o masina, impreuna cu inca patru persoane si ne indreptam spre... Am aflat ca ne indreptam spre Vatra Dornei pe ruta Gheorgheni-Toplita-Lacul Bicaz-Vatra Dornei.

Am urcat putin mai amonte, in ideea ca acolo vom gasi ape mai salbatice, dar ne-am inselat. Pana la urma am ajuns intr-un mic sat, unde ne-am mai plimbat cu masina cautand un loc corespunzator pentru a pune raftul pe apa. Peste o jumatate de ora de cautare in sfarsit am gasit locul potrivit trecand prin curtea unei gospodarii.Am parcat masina, iar dupa ce am luat micul dejun, ca exercitiu de incalzire am umflat cele doua trekuri. Inainte de toate, am testat costumele noastre de neopren pentru ca ,desi apa n-a fost rece (15-17 grade), totusi ne-am simtit mai bine echipati cu ele.

Bineinteles ne-am echipat si cu veste de salvare si casti pentru propria noastra siguranta.Prima portiune a raului a fost foarte usoara (de fapt si urmatoarele).Pe o portiune am intalnit si un val mai adevarat, care dupa parerea mea nu apartinea acestui rau.Pe traseu am avut timp sa iau si cateva lectii de vaslit de la colegul meu Csabi, pentru ca vaslitul n-a fost punctul meu forte. El a incercat sa ma invete cateva manevre, fara a avea prea mult succes. Am vaslit ce am vaslit, dar portiuni interesante n-au mai vrut sa apara, apa a fost tot mai lina, iar noi am ocolit chiar si obstacolele mai mari cu un minim de efort. Asa a fost 99% din traseu. In cateva locuri ne-am intalnit cu prietenul nostru Sanyi, care ne urma pe sosea cu masina. La prima intalnire cu el ne-a intrebat de salbaticiunea apei, iar raspunsul nostru a fost: "Cum sa nu fie!Nu vezi ca suntem uzi leoarca..." Cum sa nu fim, cand ne-am stropit reciproc pentru a ne racori.

Un singur loc care merita mentionat este de unde am coborat de mai multe ori si anume dupa vechiul baraj la stanga, pana unde am carat barcile si printre stanci ne-am distrat de minune in apa involburata.Am reusit chiar sa facem cateva poze superbe cu rasturnari.Uneori, cand ne-am saturat de vaslit, am legat cei doi trekuri si lasandu-ne dusi de valuri am dormit sau am povestit. Incetul cu incetul ciocolata s-a terminat si ne-am cam obosit si noi, ceea ce nu este de mirare dupa mai mult de sapte ore si 50 de kilometri de vaslit.Astfel ne-am oprit la Satu-Mare.Ajunsi la mal , am impachetat lucrurile si am pornit in cautarea unui restaurant, ceea ce am si gasit dupa cateva kilometri si unde am mancat cu pofta mare.Deja in masina am inceput sa simt cei 50 de kilometri parcursi, nu-mi mai simteam bratele.Concluzia este ca in cazul in care vreti sa traiti o aventura salbatica de rafting, nu veti avea parte de aceasta pe Bistrita.
Raftingul pe Bistrita este ideal pentru a iesi cu familia la o plimbare mai neobisnuita. Cu toate acestea ne-am distrat de minune, ar fi fost pacat sa nu incerc.

Sursa: www.whitewater.ro