Crisul Repede, chiar curge foarte repede cum m-am convins pe 1 mai 2004, avand parte intr-o aventura de neuitat. Aceasta a fost prima si sper ca nu si ultima tura de rafting la care am partcipat si care a trecut tuturor asteptarilor mele. Am pornit pe 30 aprilie, in zori la ora 5.

La Cluj-Napoca m-am intalnit cu ceilalti participanti si impreuna am ajuns la locul intalnirii, care era intr-un sat numit Bratca. Dupa ce am intins corturile, cu toate ca apa ni s-a parut cam rece nu am putut rezista tentatiei de a intra in ea.

Chiar unul dintre noi a adus propriul sau costum neopren pe care l-am si incercat pe rand. La amiaza au ajuns organizatorii cu o masina supraincarcata, se vedea bine ca echipamentul e asa de greu. Cand am despachetat am realizat ca voi avea parte de o experienta de neuitat.

Era timpul mesei, am luat pranzul in graba pentru ca stiam ca vom face o coborare. Impreuna am umflat barcile trek, si peste cateva minute le-am pus pe apa. Ne-am luat costumele neoprene, vesta de salvare, cu casca pe cap si vaslele in mana eram gata de plecare.

La inceput ne-a fost mai greu sa vaslim in acelasi ritm cu partenerul din spate. Primele valuri m-au surprins dar am tras bine vasla, iar dupa zece minute chiar am vanat valurile mai mari. La prima coborare am scapat fara rasturnare, ei bine la un prag am cazut din barca dar pana la urma era foarte distractiv.

Din cand in cand raul curgea mai lin, iar eu nu stiam pe unde sa ma uit pentru ca stancile grandioase si pesterile ne-au oferit o priveliste minunata. Turistii se uitau la noi plin de invidie.

Prima oprire era la un izvor langa rau. Acolo am baut putin si am pornit mai departe pe valuri verzi. Dupa 15-20 de minute iarasi am oprit la un parau care cadea in Cris de pe o stanca inalta de 6 metri. Imprejurul cascadei era plin de turisti care se holbau la noi.

Dupa ce am trecut de Cheile Crisului am acostat, dupa circa 20 de km de vaslit ne-a prins bine putina odihna. Am dezumflat barcile si am pornit spre gara. Dupa o jumatate de ora a venit trenul care ne-a dus inapoi la Bratca. Gara era departe de tabara asa ca am hotarat sa facem a scurtatura si am pornit pe malul stang al raului. Acesta nu s-a dovedit a fi o idee buna.

Cand am ajuns vis-a-vis de tabara trebuia sa trecem raul, iar apa era adanca si curentul era puternic, asa ca am fost nevoiti sa umflam din nou un trek. Doi dintre noi s-au asezat in barca si au vaslit, iar eu si colegul tinand trekul am inotat pana la celalalt mal.

Dupa ce ne-am schimbat si am mancat, ne-am culcat. In zori a sosit o grupa de 7 persoane din Ungaria. Nici nu am observat sosirea lor, se vede ca n-am avut nevoie de leganat asa de obositi am fost.

Dupa micul dejun un grup de patrusprezece am pornit pe rau cu patru barci de trek si cu un raft, hainele colorate au stralucit pe apa, si ca sa nu ne plictisim faceam rasturnari si ne stropeam. La Pestera spre mirarea turistilor care se holbau la noi am organizat un concurs, am sarit in apa si am intrat sub cascada.

Am ajuns la gara Vadul Crisului si de acolo am mers cu tren pana la Stana de Vale amonte de tabara. Acolo iarasi am umflat barcile si am imbarcat. Partea aceasta a raului era mai scurta dar mult mai dificila. Era un prag si o multime de valuri din cataracte.

Dupa o aventura ca aceasta, cina imi venea bine, inainte de culcare stateam langa focul de tabara, am stat la povesti si am baut vin.

A doua zi am imbarcat din nou, cunosteam deja raul dar si asa ne-a rezervat frumuseti si pericole la care nu ne-am asteptat. Am vizitat Pestera Ungurul Mare si Pestera Zichy din Vadul Crisului, ceea ce ne-a facut aventura de 1 Mai si mai frumoasa. Seara am luat ramas bun de la cei din Ungaria, sperand ca intr-o zi ne mai vom intalni pe malul raului.



In ultima zi, ne-am sculat mai tarziu, eram odihniti asa ca am impachetat si am plecat spre casa. Indepartandu-ne de la locul taberei ma uitam la valuri si mi-am dat seama ca am avut parte de o aventura palpitanta si interesanta.

www.whitewater.ro