Ruxandra Agache Mihes - Prima aviatoare brevetata dupa razboi
4/44
calendar_month 07 Feb 2012, 18:20
Pe Aerodromul Clinceni, printre pasionatii de zbor, s-a aflat si un veteran al aviatiei romane, a￯￯zburatoareaa￯￯ Ruxanda Agache Mihes. In varsta de aproape 80 de ani, aceasta femeie si-a petrecut 30 de ani din viata pilotand cele mai diverse tipuri de avioane, in cele mai diferite situatii, insa dedicatia si dragostea pentru aviatie nu s-au limitat nici pe departe la atat.

Cum va simtiti astazi, aici?
- Ma simt minunat ca ma aflu aici, in acest loc sfant pentru mine! Aici, pe acest aerodrom, am zburat pentru prima data la simpla comanda, pe 21 august 1948. Am zburat timp de 30 de ani, am acumulat 9.000 de ore de zbor, am cinci salturi cu parasuta si am zburat si cu planoarele. Am fost instructor de zbor, pilot de inalta acrobatie, mi-am invatat elevii sa faca loopinguri, tonouri, vrii, ranversari, toate acrobatiile. Am trecut prin atatea intamplari in aviatie...

Inteleg ca ati urmarit istoria aviatiei dinauntrul ei. Cu cate tipuri de avioane ati zburat?
- Sunt prima aviatoare brevetata dupa razboi. Pe acest aerodrom, aici am aterizat cu un avion german ramas dupa razboi. Dupa aceea am zburat pe avionul Regelui Mihai I, un YR Gota, pe Aerodromul Giulesti. Acum e o livada acolo, iar in 1959 cu un alt avion al Regelui, Policarpov POa￯￯2, avion rusesc. Sunt prima femeie care a zburat in Aviatia Agricola din 1967, pe santierele agro-chimice in toata Romania. Aici, pe aerodrom, m-am antrenat ca sa devin instructor de zbor, pe un R 27, un avion foarte artagos, foarte greu pentru puterea mea de atunci. Ma fura la decolare si trebuia sa fiu extrem de atenta, sa am reflexe bune. Au urmat antrenamente pe alte tipuri de avioane si cursuri de teorie. Am instruit vreo 250 de tineri, care au primit brevet de pilot din aceste maini de femeie. Am 17 aterizari fortate si le-am executat pe toate fara vreun avion sau vreun os rupt.

Ce experienta deosebita va amintiti acum?
- Urma sa efectuez un zbor de pe Aerodromul Geamana catre Pitesti. Era pe 6 iunie 1956. Ma aflam intr-un avion IAR-813 romanesc si m-a lasat motorul la decolare. Cele mai periculoase pene de motor sunt cele la decolare. Cand esti in aer sau la aterizare, in cazul unei avarii, iti poti alege locul de aterizare, dar la decolare nu. Eram chiar deasupra satului Geamana, pe la patru dimineata, cand am avut pana de motor. In jur erau numai case, rape si un cimitir, deci nu aveam unde sa aterizez. Am trecut usor pe langa cimitir, aproape c-am atins coama unei case si am aterizat fortat intr-o gradina. Din cauza ploilor, rotile avionului au intrat in pamantul moale si m-am dat peste cap. Am capotat. Nu aveam nicio putere sa ies de acolo. Mai mult, picurase benzina din rezervor si curgea pe mine. A venit intreg satul, impreuna cu preotul, sa ma scoata de sub avion. Preotul a ridicat aripa avionului, a spart plexiglasul si m-a scos. M-am ranit la frunte cand am iesit, imi curgea sange pe par. Intre timp a venit si Salvarea de la Aerodromul Geamana, impreuna cu comandantul si cu oamenii de acolo si m-au dus la Spitalul Militar din Pitesti. Ajunsa acolo, urma sa mi se panseze capul, dar cand am vazut ca doctorul imi pune foarfeca pe par si incepe sa ma tunda, i-am zis a￯￯domnule doctor, dar nu ma slutiti!a￯￯ Acesta imi raspunde: a￯￯doamna, ati scapat de la moarte si mai vreti sa fiti si frumoasa?" A doua zi, am zburat cu tifonul pe cap, aratam ca un arab.

Cum va intelegeati cu ceilalti piloti, cu barbatii? Cum va priveau ei?
- Aveam un corp frumos, eram frumoasa, eram buna zburatoare, foarte multe maini de barbati se intindeau spre mine. Altii veneau la comisia de brevetari a elevilor, la sfarstit de an, si imi spuneau "elevii tai iau nota 10 pentru ca esti femeie!" Iar eu le raspundeam "nu mi-am instruit elevii in paralel cu ai vostri, nu au zburat singuri cu avionul si au iesit primii?". Nu mai aveau ce sa raspunda. Stiam ca sunt o aviatoare buna si nu aveam nevoie de suportul barbatilor pentru nimic in lume. Ii consideram niste supusi, nepregatiti. Eram in fruntea lor.



Este ceea ce ati dorit de la viata?
- Inca din copilarie, de mica, de la opt ani, iar in liceu imi era gandul mereu la avioane. Dupa ce a venit razboiul m-am mutat la Galati. Scoala era in apropierea aerodromului si nu puteam sa fiu atenta la lectii fiindca se auzeau avioanele. Mintea mea era acolo si ochii spre cer. Visam la avioane.
Inseamna ca v-ati implinit visul!
- Multumesc lui Dumnezeu, da! Mi-am realizat viata. Sunt atatia piloti carora le-am dat aripi, am salvat oameni de la prabusiri, am trecut muntii cu un monomotor. Cand eram pilot la Aviatia Sanitara, in perioada 60 a￯￯ 66 am lansat medicamente, ser si sange pentru maternitatile si spitalele greu accesibile. De multe ori eram obosita sau flamanda, insa am salvat atatea vieti... Mergeam unde era nevoie, unde ni se dadea ordin de misiune. Am intrat in istoria aviatiei romane si inca sunt in viata. Mi s-a facut si un manechin la Muzeul Aviatiei.

Ati renuntat la aviatie? Ce faceti acum?
- Nu am renuntat, fac parte din Comitetul Aviatiei Romane, la ARPIA , Asociatia Romana pentru Propaganda si Istoria Aeronauticii. Sunt la al patrulea mandat si sunt singura femeie - pilot civil. Daca ma va ajuta bunul Dumnezeu, la 82 de ani imi termin mandatul si dupa aceea ma retrag. Acum, in decembrie, implinesc 80 de ani si voi fi sarbatorita de catre toti aviatorii din Romania, impreuna cu dl. gen. Catrina, care va fi invitat. Mi-ar face placere sa veniti si voi, cei de la Magazin Aeronautic. Imi doresc sa vina toti pilotii, parasutistii, planoristii, din toate orasele, cu o floare pentru mine. Atat imi doresc.

Autor:Mirona Iacob - Magazin-Aeronautic.ro

Sondaj

Cursele pe circuit vs cursele pe traseu - care sunt mai spectaculoase?