În ultimii ani, peisajul industriei auto s-a transformat destul de mult, în special în cazul mașinilor de tip SUV. Dacă în trecut acestea erau mașini puternice, care faceau față pe orice tip de teren și în orice fel de condiții, în prezent, producătorii încearcă tot mai mult să facă din SUV-uri nimic mai mult decât niște versiuni mai mare și mai scumpe ale unor mașini normale de oraș. SUV-urile produse mai nou se promovează ca fiind mașini ușoare, care au un consum mic și tot felul de accesorii și gadgeturi moderne, lucruri care în trecut nici nu apăreau în discuțiile despre un model SUV. Aceste mașini erau recunoscute și apreciate pentru că aveau un anumit scop și se descurcau foarte bine în anumite situații. SUV-urile erau mașini puternice, cu piese auto care să reziste pe orice tip de teren și motoare gălăgioase și nervoase.
Fiindcă în prezent multe SUV-uri au deveni mașini de oraș diferă de un sedan doar prin faptul că au un spațiu mai generos și sunt în general mai sigure, devine tot mai greu să găsești un SUV care să se descurce și prin oraș sau pe autostrăzi dar care să nu dezamăgească atunci când vrei sa faci o plimbare pe un drum forestier dintr-o pădure, plin de gropi, apă, noroi și alte obstacole. Pentru asta, am realizat mai jos o listă cu 8 SUV-uri care nu te vor dezamăgi atunci când vei decide să părăsești drumul principal pentru unul mai greu accesibil. Mașinile sunt listate într-o ordine aleatoare, aceasta fiind o lista nu un top.
Toyota Land Cruiser 2017
Modelul Land Cruiser din 2017 al celor de la Toyota este unul dintre cele mai vândute modele off-road din prezent, fiind și modelul principal sau flagship-ul celor de la Toyota în materie de SUV-uri. De-a lungul timpului, Toyota Land Cruiser a crescut în dimensiuni, preț sau în diversitatea de funcționalități, dar asta nu înseamnă că nu și-a păstrat caracteristicile care au făcut-o celebră. La exterior, Toyota Land Cruiser are un aspect ce denotă putere și forță. Sub capotă, regăsim un motor V8 de 5.7 litri care dezvoltă până la 381 de cai putere împreună cu o cutie automată cu 8 trepte. Viteza maximă ce poate fi atinsă este de 208 km/h, cu o accelerație de la 0 la 100 km/h în 6.7 secunde iar una dintre cele mai importante funcționalități este reprezentată de tehnologia Crawl Control, un sistem care este foarte util pe terenuri dificile.
Ford Raptor
Ford Raptor și-a facut pentru prima dată apariția în anul 2017 și a devenit imediat celebru prin faptul că era cel mai rapid SUV 4x4 de serie, în special în zone deșertice. Această rapiditate este dată de un motor V8 de 6.2 litri ce dezvoltă 411 cai putere, iar faptul că Ford Raptor se descurcă foarte bine pe terenuri mai puțin accesibile se datorează suspensiilor bine-construite și a unor cauciucuri foarte mari și late.
Range Rover
La prima vedere, Range Roverul pare o mașină de lux, dar dacă ne gândim că acest model are ADN de Land Rover, este destul de clar că și acest model se descurcă bine off-road. În timp ce alte SUV-uri nu se descurcă foarte bine în momentul în care trebuie sa treacă prin apă, Range Rover a fost proiectat astfel încât să poată trece fără probleme prin ape adânci de până la un metru. Cu suspensii performante și diverse sisteme și tehnologii coputerizate, Range Rover se va descurca mult mai bine pe terenuri mai puțin accesibile față de alte SUV-uri de lux. În materie de putere, Range Rover dezvoltă 510 cai putere printr-un motor V8 de 5 litri, atingând 100 km/h în 5 secunde și o viteză maximă de 250 km/h.
Jeep Grand Cherokee Overland
Modelul Jeep Grand Cherokee Overland lansat în 2017 este printre cele mai bine vândute mașini off-road în prezent, fiind considerat un model peste medie în materie de confort și manevrabilitate. Jeep Grand Cherokee Overland vine în două variante, una cu un motor de 3.6 litri în 4 cilindri și o putere de 295 cai putere, pe când cealaltă propune un motor V8 de 5.7 litri și o putere dezvoltată de 360 CP. Una dintre principalele tehnologii prezente pe această mașină este denumită Active Drive, tehnologie ce le permite șoferilor să introducă manual tipul de teren pe care urmează să-l parcurgă, iar tehnologia Activ Drive va ajusta manevrabilitatea în funcție de terenul setat.
Chevrolet Silverado 1500
Modelul Chevrolet Silverado 1500, lansat în 2017 se numără printre puținele mașini care se descurcă la fel de bine atât off-road cât și pe drumurile de mare viteză. La acest model, producătorii s-au concentrat în special pe îmbunătățirea tehnologiilor și a pieselor auto folosite dar și pe performanță oferită, printr-un motor V6 de 4.3 litri și o cutie de viteze automată în 6 trepte. Dacă aceste specificații nu sunt destul de puternice, puteți opta și pentru a doua variantă, care propune un motor V8 de 6.2 litri.
Land Rover Discovery
La fel ca și Range Rover, Land Rover Discovery este o combinație reușită între lux și performanță off-road. Potențialii clienți au de ales între două versiuni de motorizare: motor diesel V6 de 3 litri ce dezvoltă 254 cai putere sau motor V6 pe benzină de 3 litri ce dezvoltă până la 340 cai putere. Ambele motorizări vin la pachet cu o cutie automată în 8 trepte. În varianta pe benzină, Land Rover Discovery atinge o viteză maximă de 210 km/h și o accelerație de la 0 la 100 km/h în 6.7 secunde.
Toyota 4Runner TRD Pro
Cei de la Toyota nu au dezamăgit niciodată prin modelele off-road produse de-a lungul timpului. Toyota 4Runner TRD Pro poate fi considerat un model nostalgic, prin faptul că reprezintă o variantă modernă a SUV-urilor de altă dată. Dacă în prezent majoritatea producătorilor de SUV-uri încearcă să facă mașini mai ușoare și cu un consum cât mai mic, prin modelul 4Runner TRD Pro cei de la Toyota s-au întors la rădăcinile acestui tip de mașini, printr-un autoturism masiv, greu și puternic, care consumă mai mult decât alte modele asemănătoare. Cu un motor V6 în 4 litri și o cutie automată în 5 trepte, 4Runner accelerează de la 0 la 100 km/h în 7.6 secunde.
Nissan Titan XD Pro-4X Diesel
Multă vreme, acest model nu a beneficiat de o reputație foarte bună în rândul șoferilor, fiind considerat învechit, cu un consum prea mare și în general inferior majorității competitorilor. Dacă în mod normal în astfel de situații producătorii aleg să renunțe complet la astfel de modele și să vină cu ceva nou pe piață, cei de la Nissan au ales varianta mai dificilă, dar care s-a dovedit în final una inspirată. În loc să renunțe la modelul Titan XD, cei de la Nissan au decis să învestească puternic în îmbunătățirea acestuia, printr-un motor diesel nou, de 5 litri ce dezvoltă o putere de 310 CP și prin o multitudine de tehnologii și aplicații pentru mașină sau telefonul mobil care să-i ajute pe șoferi dar să le ofere și soluții de divertisment.
Nissan Titan este alegerea potrivită dacă aveți nevoie de o mașină care să poată duce multă greutate în spate, având atât un spațiu de depozitare generos, cât și un motor puternic care să nu vă lase la greu atunci cand aveți cea mai mare nevoie.
Dacă vă doriți un SUV doar pentru oraș sau drumuri line, cu siguranță că veți găsi multe opțiuni pe piață. De asemenea, dacă vă doriți o mașină special creată pentru off-road, nu veți duce lipsă de opțiuni. În schimb, găsirea unui autoturism care să aibă un consum de combustibil optimizat pentru oraș dar și piese auto de calitate și o putere mai mare care să-I permită să facă față și în condiții mai vitrege se poate dovedi puțin mai dificilă.