O masina de Formula 1 moderna are aproape la fel de multe in comun cu un avion de lupta cum are cu o masina obisnuita. Aerodinamica a devenit cheia succesului in acest sport si echipele cheltuie zeci de milioane de dolari pe cercetari si pe dezvoltare in domeniu in fiecare an.

Proiectantul de aerodinamica are doua ingrijorari principale: creerea fortei de atractie, pentru a ajuta la impingerea cauciucurilor pe pista si imbunatatirea fortelor in curba.

Mai multe echipe au inceput sa experimenteze cu familiarele aripi de acum inca din 1960. Aripile masinilor de curse functioneaza pe acelasi principiu ca aripile de avion, numai ca in sens invers. Aerul trece cu viteze diferite peste cele doua parti ale aripii, aceasta creeaza diferente in presiune, o lege fizica cunoscuta sub numele de Principiul lui Bernoulli. In timp ce aceasta presiune incearca sa se balanseze aripa incearca sa se miste in directia presiunii mai mici. Avioanele isi folosesc aripile pentru a se ridica, masinile de curse le folosesc pentru a-si pastra stabilitatea pe pista.

Experimentele timpurii cu aripi miscatoare si montate sus au condus la accidente spectaculoase si in sezonul din 1970 au fost introduse reguli pentru a limita marimea si locatia aripilor.

Orice suprafata de pe o masina moderna de Formula 1 are, de la forma suspensiei pana la casca soferului, are efectele sale aerodinamice gandite. Aerul intrerupt, unde revarsarea se separa de corpul masinii creeaza turbulente ce provoaca patinajul-care incetineste masina.

Recent majoritatea masinilor de Formula 1 au incercat sa rivalizeze cu designul de a￯￯mijloc ingusta￯￯a￯￯ de la Ferarri, unde spatele masini este facut cat mai ingust si cat mai jos posibil. Aceasta reduce patinajul si maximizeaza cantitatea de aer pentru aripa din spate.

In 2005 s-au introdus noi reguli ce au fortat pe cei ce se ocupa de aerodinamica sa fie si mai ingeniosi, ridicand aripa din fata si aducandu-o pe cea din spate mai in fata si modificand profilul de difuzare.

Autor: Costy