Iti plac motocicletele? Decoreaza-ti casa cu creativitate pentru a-ti reflecta pasiunea pentru motoare

calendar_month 07 Ian 2020, 00:00
5 Idei de decor pentru o încăpere pe placul motocicliștilor
Alege o cromatică masculină

Deși există tot mai multe femei care sunt pasionate de motoarele pe două roți, motociclismul rămâne un sport predominant masculin. Astfel, este logică selecția unor culori mai degrabă închise și puternice pentru a decora o cameră cu o tematică moto.
Te poți inspira din nuanțele folosite pentru designul motocicletelor favorite. În general, se întâlnesc nuanțe precum: negru, gri, burgundy, roșu, argintiu, bronz, albastru.
Introdu detalii metalice
Fiind în strânsă legătură cu mecanica, este de așteptat să integrezi în încăpere detalii metalice. Acestea pot consta în orice, de la un cadru din metal pentru pat, la decorațiuni cu finisaj cromatic. Astfel, camera sau casa va reflecta duritatea care este asociată cu motocicletele, oferindu-i un aspect cool.
Folosește piese vechi

Cum altfel ai putea să îți arăți respectul față de motoare mai bine decât prin a refolosi piesele ce nu mai pot fi utilizate, astfel încât să facă parte din casa ta? Mulți iubitori de motociclete au ales să transforme piesele vechi pentru a crea obiecte funcționale sau de decor. Spre exemplu, farurile se pot transforma în lampe foarte cool. Alții au ales să folosească un lanț pentru a crea decorațiuni ce completează perfect atmosfera din încăpere. Atât timp cât îi permiți creativității să își facă treaba, este posibil să descoperi idei originale care te vor surprinde chiar și pe tine.
Ai nevoie de o imagine cu o motocicletă

Nu se poate să îți imaginezi o cameră a unui motociclist fără cel puțin o imagine cu un motor pe două roți. Aceasta poate fi prima ta motocicletă sau cea preferată. Există multe magazine care comercializează obiecte de artă ce au imaginea acestui vehicul, deci nu îți va fi greu să găsești ceva online.
Unii preferă să își lipsească direct un stiker pe perete, în timp ce alții au decis să facă o galerie foto cu cele mai importante modele de motoare din istorie. Astfel, aceștia aduc un omagiu binemeritat științei care a revoluționat tehnologia în cazul motocicletelor.
Stilul industrial este cel pe care ar trebui să îl abordezi
Elementele de decor ce au legătură cu motociclismul se potrivesc cel mai bine cu mobilierul și piesele ce aparțin stilului industrial. Acesta este inspirat din estetica fabricilor și a atelierelor, de aceea se regăsesc multe piese metalice și obiecte de decor nefinisate. De exemplu, în loc să cumperi o lampă „drăguță”, vezi aici corpuri de iluminat mai potrivite pentru o astfel de cameră, cum ar fi becurile LED cu filament.
Urmează aceste sugestii stilistice și transformă orice cameră într-una ideală pentru un motociclist împătimit. Astfel, te vei bucura de senzații tari pe două roți și de relaxare acasă într-un loc care te definește cu adevărat.
Sursa foto: shutterstock.com, pinterest.com
Noutati
Sondaj