Care sunt domeniile cu cele mai mari salarii in Romania

Publicat: 30 Ian 2023 00:00

În perioada economică în care ne aflăm, probabil că mulți dintre angajații români își doresc un salariu mai mare. Dacă vrei un job care să-ți asigure stabilitatea financiară, este bine să te informezi care sunt joburile în care ai cele mai mari șanse să îți creezi o viață așa cum îți dorești. Descoperă mai jos care sunt joburile din România cu cele mai mari salarii.

IT-ul și telecomunicațiile

Un domeniu foarte bun ca perspective de dezvoltare este IT-ul. Aici poți avea diverse joburi, de la programator, la tester software, la dezvoltator de aplicații web sau mobile, în diverse subdomenii. Este important să-ți dai seama ce ți se potrivește, în ce abilități să investești, să cauți joburile potrivite din orașul tău și să aplici pentru a obține jobul mult visat. Poți deveni Full Stack Developer, Front-End Developer, Back-End Developer și poți începe ca Software Tester. Potrivit datelor INS, salariile pentru angajații din IT&C sunt mai mari în Cluj decât în București, fenomen explicat prin numărul redus de specialiști în Cluj, raportat la cererea mare din partea companiilor.

Managementul

Un domeniu pentru cei cu potențial de lideri și de coordonare este cel al managementului. Fie că este vorba de a fi manager de vânzări, de marketing, manager de produs sau manager de resurse umane, este un domeniu versatil, care oferă numeroase oportunități de creștere, fiind și printre cel mai bine plătite joburi din România. Dacă vrei să crești într-o astfel de poziție, cel mai bine este să începi ca team leader sau ca specialist în domeniul tău profesional și apoi să investești în abilitățile tale de comunicare, coordonare, planificare și organizare, pentru a progresa către o carieră în management.

Ingineria

Un alt domeniu bine plătit în România este ingineria. Fiind un domeniu destul de complex, are numeroase subdomenii în care te poți specializa. Fie că este vorba de inginerie civilă, metalurgică, de mediu, chimică, mecanică, electrică, electronică, a produselor alimentare, este un domeniu complex, în care poți progresa și avansa rapid. Ai nevoie de studii superioare în domeniu, de o diplomă de licență ca inginer sau chiar de una de masterat.

Sănătate și medicină

Un alt domeniu bine plătit în România, în care poți progresa financiar și în carieră, este cel al medicinei și sănătății. Mai ales dacă lucrezi ca medic și ești bine specializat în acest domeniu, este important să investești în abilitățile tale. Ai oportunitatea de a lucra atât în mediul public, la un spital de stat, unde salariile au crescut considerabil, cât și în mediul privat, la clinici sau spitale private, unde condițiile de lucru sunt mult mai bune și mai frumoase.

Domeniul financiar

Un alt domeniu destul de bine plătit este cel al experților în finanțe. De exemplu, poți progresa ca analist financiar - un job foarte bine plătit. Analistul financiar este un angajat a cărui responsabilitate este să adune şi să interpreteze date despre companie, despre strategiile corporative, economie sau pieţele financiare. Ca să reușești într-un astfel de job, ai nevoie să fii foarte bine organizat, să cunoști noțiuni de bază despre piețele financiare, să folosești și să cunoști instrumentele financiare.

Indiferent care sunt perspectivele tale de carieră, este important să aloci timp și atenție pentru a investi în tine. Chiar dacă începi cu un job mai entry-level, cum este cel de suport clienți, poți progresa foarte mult în carieră și poți ajunge și de acolo să ocupi poziții de management sau să faci tranziția către un job mai bine plătit. Îți dorim foarte mult succes în carieră!

Photo by olia danilevich / Pexels



 

Sondaj

Care sunt cele mai spectaculoase trick-uri in skateboarding?