Traseul de alpinism - grade de dificultate

Publicat: 12 Apr 2012 12:48

Traseele de alpinism pot fi mai usoare sau mai dificile. Este foarte util pentru cei interesati in a parcurge un anumit traseu sa stie cam la ce sa se astepte cand vor incepe escaladarea.

Desi este dificil de caracterizat intr-un cod unic un traseu de catarare, pentru ca factorii climaterici si cei ce tin de fiecare individ conteaza foarte mult si sunt variabili, totusi s-a impus o cotare unica a traseului sau doar unor anumite pasaje sau lungimi de coarda dintr-un traseu.

In prezent exista si este acceptata pe plan international asa-numita "SCALA UIAA" adoptata de Uniunea Internationala a Asociatiilor de Alpinism. Aceasta coteaza traseele de alpinism sau escalada cu cifre romane si fiecare grad cu + sau - sau nimic.

Semnificativ pentru aceasta cotare este ca aceasta scala de dificultate da ca si "grad de dificultate" a unui traseu gradul celui mai dificil pasaj.

Astfel, gradele de dificultate FRAE pentru un traseu de catarare sunt:

Gradul 1 - Usor. Caracter general: drum de munte cu aspect turistic greu.
A - Vai si brane de abrupt; in aceasta categorie se incadreaza traseele cu caracter turistic si de introducere in alpinism a incepatorului.
B - Vai de abrupt si hornuri. Saritorile de pe parcurs sunt uneori dificile. in anumite portiuni este necesara asigurarea in coarda a unor participanti.

Gradul 2 - Dificultate medie. Caracter general: trasee usoare care cer cunoasterea tehnicii de cataratura libera.
A - Hornuri stancoase si tancuri izolate. Hornurile sunt scurte si prezinta asperitati bune pentru ramonaj. tancurile sunt cu diferente de nivel mici.
B - Vai si creste. Trasee lungi combinate cu brane, hornuri si creste.

Gradul 3 - Dificil. Caracter general: incepe sa se practice catararea prin aderenta sau prin opozitie.
A - Pereti si creste cu portiuni de catarare pe stanca, combinate cu pasaje usoare, caracteristice gradului 2. Unele obstacole mai inclinate se trec artificial cu ajutorul pitoanelor.
B - Pereti, creste sau hornuri cu mai mult de doua lungimi de coarda. Predomina catararea libera.

Gradul 4 - Accentuat dificil. Caracter general: apar pasaje dificile.
A - Se folosesc scarite in loc de prize de picior, se trec surplombe. Traseele sunt in general scurte, dar dificile, sau lungi, usoare si uneori intrerupte de portiuni greu de trecut.
B - Trasee cu puncte de trecere dificile, fisuri deschise, traversari, treceri de surplombe.

Gradul 5 - Foarte dificil. Caracter general: trasee lungi si foarte inclinate.
A - Trasee de minimum patru lungimi de coarda cu treceri directe de surplombe si cu traversari expuse.
B - Trasee lungi, foarte dificile, cu succesiuni de obstacole care cer un efort sustinut. Prizele sunt mici si rare iar distantele dintre pitoane sunt si ele mari.

Gradul 6 - Extrem de dificil. Caracter general: trasee foarte dificile si foarte lungi.
A - Se trec succesiuni de surplombe care cer manevre de corzi si cunoasterea tehnicii de catarare artificiala. Se trec hornuri spalate si fete stancoase inclinate si netede. Regruparile sunt incomode.
B - Se trec tavane. Platformele de regrupare sunt mici sau inexistente. Se folosesc pitoanele de expansiune in lipsa fisurilor necesare baterii pitoanelor. Traseul are minimum 300 m altitudine.
Cat de mult ti-a placut acest articol?

Nota obtinuta

6,81(21 voturi)
3828 vizite

Sondaj

Care sunt cele mai spectaculoase trick-uri in skateboarding?

Cele mai citite...
Locatii pentru Bungee Jumping in Romania Cheile Rasnoavei, la 3 km de soseaua Predeal-Rasnov Facilitati : Instalatia este pe locul intai in Europa de Est, si pe locul doi in Europa, dupa Elvetia, cu o inaltime de 137,5 m cu posibilitati de marire pana la 155m, pe o distanta de aproximativ 100 de metri, in functie de greutatea celui care
Sfaturi in caz de fracturi Fracturile Tipuri de fracturi O fractura sau ruptura poate fi cauzata de suprasolicitare, violenta externa sau presiune. Persoana care acorda primul ajutor trebuie sa fie in stare sa deosebeasca o fractura inchisa de una deschisa. Pielea peste o fractura inchisa nu este strapunsa, in timp ce pielea
Saltea vs. izopren - ce alegi? Majoritatea drumetiilor presupun cel putin doua zile de calatorie, deci minim o noapte. Iar cand drumetiile au ca punct de popas zone mai putin locuite, noaptea se petrece de regula la cort. Un cort echipat complet presupune obligatoriu prezenta unui accesoriu care se aseaza pe jos, in interior si
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.