Teoria riscului

Publicat: 06 Mar 2012 13:55

Meseria de ghid montan este o meserie cu numeroase riscuri. Mai riscanta decat alte meserii? Nu stiu.

Ca ghid montan, intru in contact permanent cu persoane lipsite de experienta in domeniul muntelui si al alpinismului.

Atat in cadrul turelor de alpinismA￯pe care le fac cu clienti in tara si prin alti munti, cat si (sau mai ales in)A￯numeroaseleA￯stagii de pregatire in alpinismA￯pe care le organizez in tara de 14 ani.

Daca initial, in prima zi a stagiului de pregatire in alpinism, rapelul, catararea pe stanca si in general, tot ce tine de alpinism este vazut ca un lucru extrem de riscant si periculos, in ultimele zile ale stagiului optica se modifica radical la majoritatea, iar lucrurile devin mult mai clare, mai logice si nu mai sunt chiar atat de a￯￯extremea￯￯ cum pareau in prima zi.

In societatea romaneasca insa a￯￯ si nu numai a￯￯ alpinismul este vazut ca un sport extrem, periculos si foarte riscant, iar alpinistii niste fiinte putin a￯￯duse cu plutaa￯￯, care nu au ce face pe acasa si vor sa-si rupa gatul pe coclauri, de-aiurea. Iar optica nu se schimba la finalul stagiului...

Cat adevar si cata fictiune este in aceasta perceptie a alpinismului? Sunt alpinistii niste a￯￯kamikadzea￯￯ care tin mortis sa traiasca la limita...sa traiasca extrem...sunt atrasi de adrenalina? Ce este a￯￯aventuraa￯￯ de fapt? Dar a￯￯riscula￯￯? Ce inseamna mai concret, a￯￯sportul extrema￯￯?

Ca practicant amator al alpinismului din 1992 si profesionist din 2003 (ghid montan) pot sa privesc lucrurile din aceasta parte a baricadei, a practicantilor.

Ca persoana cu studii finalizate in sociologie (nu lucrez in domeniu si de aceea cam evit sa ma numesc a￯￯sociologa￯￯), incerc sa privesc lucrurile si din partea cealalta, a observatorilor analisti.
Asa am ajuns la materialul scris mai jos, pe care sper sa-l gasiti util.

O teorie a riscului in alpinism
Riscul nu poate fi niciodata eliminat de pe munte sau din alpinism si nimeni nu garanteaza securitatea individuala.

Acesta este un adevar fundamental, ce trebuie inteles ca atare, indiferent de modul in care se desfasoara alpinismul: pe cont propriu, intr-un club montan, intr-un curs de initiere cu instructor sau intr-o tura cu ghid montan.

Ce este riscul
Pentru unii, a merge cu bicicleta prin Bucuresti este mult mai riscant, decat sa mergi pe jos sau cu metroul. Dar cu bicicleta prin Bucuresti este mai sigur decat pe creasta Fagarasilor, la peste 2.000m altitudine. Insa drumetia prin Fagarasi este mai sigura decat sa te catari pe verticalele de stanca ale peretelui vaii Albe, ceea ce este, de asemenea, mai putin riscant decat sa urci peretele nordic din Grandes Jorasses din Alpi...

Dar oamenii au murit facand toate aceste activitati. Deci nu se poate spune ca sunt a￯￯risk freea￯￯, ca securitatea activitatilor este garantata.

In acelasi timp, foarte multi altii practica aceste activitati fara mari probleme, deci nu se poate spune nici ca sunt activitati nesigure, pe care daca le practici, ai sa mori cu certitudine.

Cu alte cuvinte, natura riscului si a sigurantei pe munte, nu trebuie caracterizata in culori alb si negru. S-ar putea spune, mai degraba a￯￯ daca tot vorbim in culori a￯￯ ca este o gama infinita de nuante de gri, in functie de fiecare situatie in parte.

In plus, natura riscului are si un puternic element subiectiv. Un traseu de alpinism pe care un ghid cu experienta il parcurge intr-o relativa siguranta, va fi extrem de riscant a￯￯ daca nu chiar sinucigas a￯￯ pentru un o persoana lipsita de cunostintele tehnice necesare.

Riscul este definit (Ulrich Beck) ca un pericol potential, mai mult sau mai putin vizibil.

El apare din multiplicarea a doi factori: probabilitatea si consecintele. Daca unul din aceste doua elemente este scazut, atunci si riscul este scazut, indiferent cat de mare este celalalt factor.

De exemplu:

1. Un grup de 4 persoane pleaca cu masina pe Valea Prahovei la un gratar pe valea Cerbului. Probabilitatea ca ei sa se ciocneasca frontal cu o cisterna plina cu benzina este mica (probabilitate mica). Dar daca se intampla asa, consecintele pot fi fatale, toti putand muri in explozie (consecinte maxime).

2. Zgarieturile si urzicarile aparute pe picioare, atunci cand se merge printr-o poiana plina de vegetatie in pantaloni scurti, nu pun in pericol viata. Consecintele sunt minore, chiar daca probabilitatea de producere este mare.
Nici una din activitatile de mai sus nu este vazuta ca riscanta.

Perceptia riscului
Activitatile a￯￯de aventuraa￯￯ in care este incadrat si alpinismul, sunt intr-o continua dezvoltare, atat la nivel mondial cat si in Romania. in Romania nu exista nici o statistica in domeniul alpinismului, dar oA￯statistica realizata recent in UK (2010) de exemplu, arata ca numarul alpinistilor practicanti in aceasta tara a crescut cu peste 25.000 persoane adulte, intre 2007 si 2009, atingand cifra totala de 111.300 persoane adulte.

Este o cifra considerata de multi ca minima, multi alpinisti nefiind luati in calcul, neincadrandu-se in criteriile sondajului.
Din pacate, in ciuda acestei dezvoltari si a unui numar tot mai mare de practicanti, atentia publica, a mass mediei in special, este focusata mai ales pe accidentele montane. Asta pentru ca acestea produc emotii telespectatorilor si reprezinta stiri senzationale ce fac audienta...

In functie de jurnalistii care prezinta cazul respectiv, alpinistii accidentatii sunt prezentati in extreme:
1. sunt niste nesabuiti care s-au bagat de-aiurea, pe trasee a￯￯interzisea￯￯, un termen gresit dar des folosit (se repeta la infinit ceva fals pana devine adevar?);
2. sunt niste mari eroi si exploratori ai muntelui, cu un palmares a￯￯impresionabila￯￯ (cel mai adesea, acest palmares se rezuma la cateva ture clasice in afara tarii).

Din aceste pseudo-stiri TV cu accidentati, lipsesc alpinistii normali, cei care au suficienta experienta pentru a merge pe trasee (deci nu sunt inconstieti) si care nici nu au un palmares impresionabil (deci nici eroi nu sunt).A￯Oricine poate avea ghinion sau sa fie surprins de vremea rea astfel incat, la un moment dat sa fie determinat sa solicite sprijinul echipei de salvare montana (care suna instantaneu la TV, pentru a plasa stirea de ultima ora).

In Romania, majoritatea membrilor societatii nu au mers niciodata pe munte, nici macar la nivel de drumetie, ca sa nu mai vorbim de alpinism. Daca in UK, care este o tara cu un mare numar de pasionati ai alpinismului, practicantii sunt sub 1% din populatia totala (vezi statistica prezentata mai sus), atunci procentul in Romania este in mod cert cu mult mai mic.

Asa ca membrii societatii nu au o perceptie asupra alpinismului formata prin observatii directe, ci exclusiv prin filtrul deformant al mass mediei in goana dupa senzational si al filmelor vazute la TV.

In mass media, muntele este cel mai adesea descris ca un a￯￯loc extrem de periculosa￯￯, iar cei care practica alpinismului, niste persoane care isi cauta singure moartea, putin anormale si pline de adrenalina.

Riscul, asa cum este prezentat la TV si in ziare, este mai mult o constructie mediatica, o fictiune sociala, decat o perspectiva obiectiva si tinde sa ignore faptele concrete.

Imaginatia sociala este stimulata in mod constant cu stiri despre morti pe munte si avalanse, de filmele artistice sau documentare cu munti si alpinisti si de pericolul prezentat in mod constant, mai mult sau mai putin real.

Toate acestea alimenteaza si inspira multe din ideile preconcepute despre alpinism.
a￯￯Pentru a putea discuta competent despre risc si comportament riscant, analistul trebuie sa se puna el insusi intr-o astfel de situatie de risc, unde exista posibilitatea accidentarii grave sau a decesuluia￯￯ (Le Breton, 2002).

Cateva studii si cercetari sociologice realizate in ultimii ani, in Franta (Viviane Seigneur) si Noua Zeelanda (Erik Monasterie), au aratat ca exista o diferenta foarte mare de percetie a riscului, intre majoritatea membrilor societatii care a￯￯privesca￯￯ alpinismului si minoritatea celor care a￯￯practicaa￯￯ alpinismul.

Perceptia asupra riscului, in randul practicantilor alpinismului este aproape opusa percetiei generale. Majoritatea alpinistilor nu se vad pe sine ca practicanti de sport extrem, nici macar ca sportivi de performanta.

Din contra, multi merg pe munte si fac alpinism pentru a se relaxa, pentru a fugi de stresul cotidian. Ei nu cauta sa se bage singuri in locuri riscante, de dragul adrenalinei.
a￯￯a￯￯ Este o diferenta in risc si angajament. Cand te confrunti cu pericole obiective, atunci ai in fata o alegerea￯￯ si eu prefer sa nu aleg moartea pe muntea￯￯. (Jerome Rudy, ghid montan si BASE jumper).

a￯￯Nu imi place sa-mi asum riscuri, intotdeauna incerc sa-l elimin din activitatea meaa￯￯. (Yannick Seigneur, alpinist himalaian francez, mort in 2001 de cancer).

Sa vorbim...vorbe
Riscul pe munte este prezentat, cel mai adesea, intr-o lumina neclara, confuza, fiind de multe ori confundat cu alte elemente precum fobia personala de inaltime sau emotia cauzata de ceea ce va urma.
a￯￯Incertitudineaa￯￯ este situatia in care ceea ce va urma este partial sau total necunoscut, cu un potential risc. Incertitudinea apare atunci cand trebuie sa luam o decizie, pe baza unor informatii incomplete si fara sa putem determina foarte clar, evolutia ulterioara a evenimentelor.

Relatia stransa dintre incertitudine si risc apare des prezentata in mai multe lucrari sociologice (Anthony Giddens a￯￯ 1994, Ulrich Beck a￯￯ 2001, Bonss si Zinn a￯￯ 2003).

A merge pe munte este, fara indoiala, o aventura pe care o traieste fiecare persoana, indiferent de varsta. Dar asta mai mult pentru ca alpinistul respectiv se indreapta spre necunoscut si nu pentru ca se expune la riscuri.

Copil fiind, totul este o aventura, pentru ca totul este nou si necunoscut. Ulterior, nu mai traiesti o aventura daca mergi pana in capatul gradinii sau in podul casei. Insa un adult traieste aventura pe munte, unde locurile raman necunoscute si nu stii ceea ce va urma.

Fascinatia alpinismului nu vine, in general, din cautarea riscului sub orice forma, din a￯￯stransa si permanenta expunere la pericola￯￯, asa cum se prezinta adesea la televizor. Mai degraba este determinata de momentele de nesiguranta, de incertitudine, pe care alpinistii le traiesc frecvent pe traseele parcurse.A￯Placerea provine din abilitatea de a lua decizii si a continua traseul, in ciuda unui nivel crescut de nesiguranta si necunoscut, elemente care nu mai exista in societatea moderna.

Cu alte cuvinte, ideea de aventura este mult mai legata de a￯￯incertitudinea￯￯ si a￯￯nesigurantaa￯￯, decat de a￯￯risca￯￯.

Fictiunea sociala
Cuvantul a￯￯aventuraa￯￯ este folosit astazi in foarte multe si diferite circumstante. Dar este interesant faptul ca el se refera mai mult la o reprezentare sociala a unei situatii, decat la o situatie reala.

Aceasta ambiguidate a termenului sta in spatele afacerilor cu a￯￯aventuri traite la maxima￯￯ in parcurile sau concursurile de aventura, de exemplu.

Parcurile de aventura a￯￯garanteaza adrenalinaa￯￯, jucandu-se cu fobiile oamenilor (teama de inaltime), dar fara existenta unui pericol, in mod real.

Societatea leaga astfel, ideea de a￯￯aventuraa￯￯ de confruntarea cu fobiile personale, intr-un mediu mai mult sau mai putin natural. Dar aceasta definire a aventurii a eliminat parametrul cel mai important, ceea ce caracterizeaza de fapt aventura: starea de incertitudine si nesiguranta pentru ceea ce va urma.

Societatea este avida si consuma aventura, dar respinge incertitudinea si nesiguranta. De fapt, piata de a￯￯aventuraa￯￯ ofera un simulacru de aventura, in care emotiile si fobii programate au inlocuit disconfortul si poate chiar durerea, pe care le traiesti intr-o aventura reala.
La un nivel fundamental, in societate este mentinuta impresia ca fobia si pericolul sunt una si acelasi lucru.

Analiza unui alt termen folosit des, a￯￯extrem a￯￯ sport extrema￯￯, duce la o concluzie similara cu termenul a￯￯aventuraa￯￯. Termenul descrie mai degraba o imagine promovata de mass media, decat un comportament real.

Cuvantul nu defineste ceva anume, in sine, pentru ca ceea ce poate fi extrem pentru o persoana, poate fi banal pentru alta persoana. El este folosit precum sarea si piperul in mancare, in promovarea anumitor evenimente, pentru reclama si pentru a induce o anumita imagine, reala sau nu.
Am discutat despre acesti termeni, a￯￯aventuraa￯￯ si a￯￯extrema￯￯, pentru ca sunt des folositi atunci cand se vorbeste despre alpinism. Dar cei mai multi din cei care ii folosesc, nu reusesc sa inteleaga exact la ce se refera si adevaratul comportament in teren.

Despre fobie
Fobia este o stare de anxitate sau frica, declansata de un obiect sau o situatie care nu este periculoasa, de fapt. Pe munte, fobia include teama de inaltime, nesiguranta sau frigul.

In acest caz, a￯￯existenta si trairea pericoluluia￯￯ este determinata de nivelul fricii de inaltime, de exemplu si nu de existenta pericolului real. Asa se face ca, daca unui alpinist cu experienta nu-i este frica de inaltime, este rapid catalogat de ceilalti (fara experienta), ca un a￯￯iubitor de risca￯￯ sau a￯￯atras de riscul mortiia￯￯.

Si chiar daca nu exista vreun pericol real, persoana respectiva va sustine foarte convins contrariul, intrand in panica si blocandu-se, de cele mai multe ori.

Fata de fobie se pot adopta mai multe pozitii, de la o completa aversiune si respingere (nu ma urc niciodata la inaltime, nu merg in balcon), pana la atractie. Asta pentru ca fobiile pot fi o sursa de placere sau neplacere, in functie de modul cum sunt vazute lucrurile: ca o bariera ce trebuie depasita sau ca o limita ce nu trebuie atinsa vreodata.

O concluzie
Intelegerea riscului si asumarea lui, este direct afectata de mediul cultural in care se traieste, ca si de experienta personala.

Pentru ca pe munte exista permanent o senzatie de nesiguranta si incertitudine, legata direct de riscuri, societatea a ajuns la concluzia ca toate riscurile trebuie eliminate. Sau nu te duci, daca exista riscuri.

Din acest motiv, cei care se duc pe munte si accepta sa traiasca pentru cateva zile, intr-o stare de incertitudine, sunt in mod inevitabil catalogati ca a￯￯ciudatia￯￯.

Dragostea pentru munte si natura, explorarea si depasirea propriilor limite...sunt cateva din elementele culturale care nu sunt luate in considerare.

Autor:Marian Anghel - ghid montan
Sursa:anghelmarian.wordpress.com
Cat de mult ti-a placut acest articol?

Nota obtinuta

9,25(8 voturi)
2255 vizite

Sondaj

Ai cumpara o motocicleta noua ca incepator, sau una sh?

Cele mai citite...
Locatii pentru Bungee Jumping in Romania Cheile Rasnoavei, la 3 km de soseaua Predeal-Rasnov Facilitati : Instalatia este pe locul intai in Europa de Est, si pe locul doi in Europa, dupa Elvetia, cu o inaltime de 137,5 m cu posibilitati de marire pana la 155m, pe o distanta de aproximativ 100 de metri, in functie de greutatea celui care
Sfaturi in caz de fracturi Fracturile Tipuri de fracturi O fractura sau ruptura poate fi cauzata de suprasolicitare, violenta externa sau presiune. Persoana care acorda primul ajutor trebuie sa fie in stare sa deosebeasca o fractura inchisa de una deschisa. Pielea peste o fractura inchisa nu este strapunsa, in timp ce pielea
Saltea vs. izopren - ce alegi? Majoritatea drumetiilor presupun cel putin doua zile de calatorie, deci minim o noapte. Iar cand drumetiile au ca punct de popas zone mai putin locuite, noaptea se petrece de regula la cort. Un cort echipat complet presupune obligatoriu prezenta unui accesoriu care se aseaza pe jos, in interior si
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.