Despre alpinismul clasic, cu Marian Anghel

Publicat: 07 Feb 2012 12:19

Alpinismul la nivel mondial, din care face parte bineinteles si alpinismul in forma sa clasica, s-a nascut oficial in august 1786, cand medicul Michel Paccard si cautatorul de comori Jaques Balmat si-au unit fortele pentru a urca varful Mont Blanc (4807m) din Alpii francezi, cel mai inalt varf din Europa occidentala.

Din acel moment s-a declansat miscarea de cucerire a tuturor varfurilor din Alpi si de pretutindeni din Europa, bineinteles pe ruta cea mai accesibila.

Si Romania a contribuit la aceste a￯￯cuceriria￯￯, prin ascensiunea printesei Elena Ghica pe varful Monch (Elvetia) in 1855.

In anul 1877, geologul Radu Porumbaru este primul roman care urca varful Mont Blanc. Trebuie remarcat ca, cel putin in Alpi, o data depasita bariera celor 3000m altitudine, toate ascensiunile s-au facut pe zapada, in conditii de iarna, in ciuda faptului ca era in miezul verii.

Studiul ghetarilor, in prima jumatate a secolului XIX, a constituit un factor important in descoperirile alpine. A fost in special opera lui Hughi, Agassiz si Forbes, in Alpii occidentali si a lui Sonklar in Alpii Orientali. Tot in aceasta jumatate de secol, s-au realizat o serie de expeditii in intreg lantul Alpilor.

Initiativa unei explorari sistematice a Alpilor a apartinut lui John Ball (1818 a￯￯ 1889), care in perioada 1853 a￯￯ 1866 a urcat 32 de varfuri pe creasta principala a Alpilor. Tot in aceasta perioada a aparut noi denumiri de munti, de varfuri sau de trasee, purtand numele celor care le-au urcat prima data. Au fost urcati aproape toate varfurile importante din Alpi: Monte Rosa, Jungfrau, Monch, Weisshorn, Matterhorn etc.

Un puternic rasunet la avut ascensiunea varfului Matterhorn, efectuata la 17 iulie 1865 de Edward Whymper, J.A. Hudson, D. Hadow, F. Douglas si ghizii Michel Croz, Peter Taugwalder si fiul sau. Pe acest varf piramidal fusesera mai multe tentative de urcare, dar toate esuate. E. Whymper de exemplu, se afla la a noua tentativa. Cucerirea varfului s-a terminat cu o alunecare mortala la coborare, in care Hudson, Hadow, Douglas si Croz si-au pierdut viata.

In afara varfurilor principale, in aceasta perioada au fost incercate si alte trasee mai grele decat cele facute la prima ascensiune: versantul italian al Mont Blancului, diferite muchii ale Matterhornului. Daca pana in 1857 nu au fost efectuate decat 15 premiere, numarul lor a crescut la 43 in 1865, majoritatea fiind facute de englezi, care imbinau sportul cu cercetarile stiintifice.

Aceasta perioada pana la finalul secolului XIX, este cunoscuta sub numele a￯￯epoca de aura￯￯ a alpinismului clasic. Incepand cu ascensiunile lui Mummery din 1881, alpinismul clasic isi pierde din importanta sportiva, cedand terenul unor ascensiuni din ce in ce mai tehnice si anume a￯￯catararii pe stancaa￯￯.

Cu toate acestea, alpinismul clasic a continuat sa fie practicat de un numar din ce in ce mai mare de persoane, iar rutele cele mai usor accesibile, au inceput sa fie marcate cu vopsea. Astfel a luat nastere a￯￯drumetia montanaa￯￯ oficiala.

Pe 9 noiembrie 1817, pe Mer de Glace (Chamonix) este folosit pentru prima data pioletul la saparea de trepte in zapada si gheata. Prima ascensiune facuta iarna, se pare ca este cea din ianuarie 1832 la Strahlegg (Oberland, Elvetia) la o temperatura de a￯￯20 de grade, iar primele ascensiuni mai importante sunt cele din 1866 pe Col de la Lauze (3543m) si pe Breche de la Meije (3300m), realizate de A.W. Moore, Al. Pic si doi porteri. Mont Blancul este pentru prima data urcat iarna in 1876 iar Matterhornul in 1882. Epoca ascensiunilor cu schiurile a debutat in 1893, cand la Glaris (Elvetia) s-a infiintat primul club de schi.

In paralel cu activitatea din Alpi, al doilea teren important pentru alpinism a devenit Himalaya. Aici, dupa misionari si diplomati, au inceput sa cerceteze terenul membrii a￯￯Serviciului Topografic al Indieia￯￯ care au realizat si primele harti. Capitanul A. Gerard, functionar al acestui Serviciu topografic a facut o tentativa de ascensiune pe varful Leo Pargial (6740m) in 1818, ajungand pana la 5880m, iar in 1828 a urcat un varf fara nume de 6220m, ajungand la cea mai inalta cota atinsa vreodata de un om. In 1895, alpinistii A.F Mummery, J.N Collie si G. Hastings au atacat varful Nanga Parbat (8125m) fara succes insa.

In Caucaz, lant montan ce se intinde pe 1200 km la granita de SE a Rusiei, in estul Marii Negre, cel mai inalt varf este Elbrus Vest (5633m), fiind si cel mai inalt din Europa. D.W. Freshfield, A.W Moore si C.C Tucker cu ghidul F. Devouassoud din Chamonix, au reusit urcarea varfului Elbrus Est (5533m) si a varfului Kazbek (5047m) in 1868. Cativa ani mai tarziu (1874), Moore, Gardiner, Grove si Walker au reusit urcarea varfului Elbrus Vest. In 1888, 3 echipe ale Alpine Clubului englez activeaza in Caucaz si reusesc diferite ascensiuni.

O data cu schimbarea regimului politic din Rusia, la inceputul secolului XX, muntii Caucaz ies din vizorul alpinistilor englezi si devin un teren de joaca pentru cei sovietici.

O data cu incheierea primului razboi mondial, alpinismul intra intr-o noua etapa a evolutiei sale...

Autor: Marian Anghel, ghid montan
www.rucksack.ro
Cat de mult ti-a placut acest articol?

Nota obtinuta

5,33(9 voturi)
1904 vizite

Sondaj

Ce consideri indispensabil in echipamentul de drumetie?

Cele mai citite...
Locatii pentru Bungee Jumping in Romania Cheile Rasnoavei, la 3 km de soseaua Predeal-Rasnov Facilitati : Instalatia este pe locul intai in Europa de Est, si pe locul doi in Europa, dupa Elvetia, cu o inaltime de 137,5 m cu posibilitati de marire pana la 155m, pe o distanta de aproximativ 100 de metri, in functie de greutatea celui care
Sfaturi in caz de fracturi Fracturile Tipuri de fracturi O fractura sau ruptura poate fi cauzata de suprasolicitare, violenta externa sau presiune. Persoana care acorda primul ajutor trebuie sa fie in stare sa deosebeasca o fractura inchisa de una deschisa. Pielea peste o fractura inchisa nu este strapunsa, in timp ce pielea
Saltea vs. izopren - ce alegi? Majoritatea drumetiilor presupun cel putin doua zile de calatorie, deci minim o noapte. Iar cand drumetiile au ca punct de popas zone mai putin locuite, noaptea se petrece de regula la cort. Un cort echipat complet presupune obligatoriu prezenta unui accesoriu care se aseaza pe jos, in interior si
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.