Chei si canioane in Padis - Muntii Apuseni

Publicat: 07 Feb 2012 18:06

Un imens complex carstic (Cetatile Ponorului), nenumarate doline, pesteri, avene, ghetari (Focul Viu), canioane salbatice (Valea Galbenei, Valea Boga), rauri care dispar in pamant si reapar la distanta de kilometri in surprinzatoare izbucuri, chei de-o indescriptibila frumusete (Cheile Somesului Cald), lacuri subterane, cascade.

Relieful specific intregii zone Padis este cel carstic, datorita caruia a ajuns vestita in Romania si nu numai. Cea mai mare parte din ceea ce este inclus in zona turistica Padis se prezinta ca un platou carstic, cu altitudinea medie de 1200 metri. Platoul este marginit de abrupturi, intre care se gasesc vai salbatice, cu ape repezi, chei adanci si chiar canioane.

Pe platou se intalnesc: doline, lapiezuri, marmite, ponoare, sorburi, izbucuri, polii, hoance, avene, pesteri. Pesterile din zona Padis sunt cautate pentru podoabele lor : stalactite, stalagmite, coloane, draperii, baldachine, etc. Exista si pesteri de gheata in Padis.

In Padis exista mai multe bazine hidrografice, presarate de nenumarate chei si canioane de o frumusete deosebita:

- Platoul Padis, cu raurile principale: Garjoaba, Tranghiesti, Renghii, Arsurii si Cutilor, Varasoaia. Cel mai interesant fenomen carstic din acest bazin sunt ponoarele, in numar de 13.

- Alt bazin hidrografic, Poiana Ponor, o polie tipica. Dupa un parcurs de 3,4 km, apele care au disparut in Platoul Padis, apar in Poiana Ponor printr-un izbuc puternic, Izbucul Ponor (sau Izbucul din Poiana Ponor). Dupa circa 300 metri de la izbuc, apele Ponorului dispar din nou in pamant prin 6-7 sorburi. La ape mari (in perioadele ploioase), sorburile nu pot drena intreaga cantitate si astfel ia nastere un lac.

- Bazinul Lumea Pierduta, cu cele doua vai: Izvorul Ursului si Paraul Sec. Pesteri (Izbucul Ursului si Caput), avene (Gemanata, Negru, Acoperit). Pestera Caput se termina cu un lac de sifon care raspunde in Cetatile Ponorului.

- Bazinul Balileasa-Cetatile Ponorului. Valea Cetatilor, doline, lapiezuri, marmite. In Cetatile Ponorului reapare apa disparuta in Pestera Caput, sub forma unui rau subteran, intr-o galerie de pestera. Dupa un scurt parcurs la lumina, dispare iarasi, intr-o gura de pestera, cu care incepe parcursul subteran (1700m) al Vaii Cetatilor (cascade, saritori, 14 lacuri adanci).

- Groapa de la Barsa, ponoare, un lac si 11 pesteri (Zapodie, Neagra, Ghetarul de la Barsa).

In afara celor de mai sus, exista bazinele hidrografice ale raurilor Boga si Somesul Cald.
- Somesul Cald, la origine paraul Radeasa, intra in Cetatea Radesei, dupa ce in prealabil a iesit din alta pestera. Dupa un mic canion la iesirea din pestera si confluenta cu alte doua rauri, intra intr-un canion de-o salbaticie rar intalnita in Muntii Apuseni, numit Cheile Somesului Cald.
- Galbena, care dreneaza intreg bazinul Padis-Cetatile Ponorului, incepe prin Izbucul Galbenei. Are un debit mare si un curs tumultuos. Canion, arcade naturale, pesteri, tuneluri subterane, cascade, marmite.
- Boga incepe prin Izbucul Boghii, sub Pietrele Boghii. Chei inguste, afluenti cu chei si cascade, lac de acumulare. Cu numele de Valea Bulzului se uneste cu Valea Galbenei si da nastere Crisului Pietros.
Chei:
- Cheile Galbenei (izbuc, cascada, dolina, pestera, poteca sapata in peretele de stanca, cabluri, balcoane).
- Cheile Somesului Cald (cascade, pesteri, punct de belvedere, canioane, albia Somesului).
- cheile Vaii Bulbuci (izbuc, cascade; salbatice si inaccesibile).
- Cheile Vaii Oselu (izbuc, cascada).
- Cheile Vaii Boga (izbuc, cascade, canioane).

Cazare:
Cabana Cetatile Ponorului

Acces la cabana:
Cabana turistica Cetatile Ponorului se afla in renumita zona turistica Padis din Muntii Apuseni, la o altitudine de 1079 m, in imediata apropiere (1 kilometru) a obiectivului turistic numarul unu din zona, complexul carstic Cetatile Ponorului, pe drumul forestier din Valea Cetatilor, la 1,5 km in amonte de Cantonul Silvic Ponor. Pentru majoritatea obiectivelor turistice din zona (Circuitul Cetatilor Ponorului, Circuitul Galbenei, Ghetarul Focul Viu, Circuitul Lumea Pierduta, Poiana Ponor, Circuitul Groapa de la Barsa, etc.) cabana are o pozitionare foarte avantajoasa.

Localizare zona PADIS:

Zona turistica Padis se afla in ramura nordica a Muntilor Bihor, lant din Muntii Apuseni.
Din punct de vedere administrativ, zona Padis este situata in sud-estul judetului Bihor, pe raza comunei Pietroasa, pana la granita cu judetele Cluj si Alba.

Din zona turistica Padis fac parte urmatoarele :
- Bazinul inchis Padis - Cetatile-Ponorului;
- Cheile Somesului Cald - Poiana Varasoaia - Poiana Cuciulata;
- Cheile Galbenei - Poiana Florilor;
- Obarsia Vaii Boga.

Acces in zona Padis:

Cu trenul si autobuzul se poate ajunge spre Padis astfel: pana in Huedin cu trenul, de acolo pana in Rachitele cu autobuzul (tel. autogara Huedin: 0264-351866; marti si vineri cursa spre Rachitele la orele 7 si 13,30 si duminica la ora 12,30), ramanand inca 30 de kilometri pana pe platou; dinspre Oradea, pe linia Oradea-Vascau se poate ajunge cu trenul pana in comuna Sudrigiu, de unde exista autobuz pana in Pietroasa, ramanand 17 de kilometri pana in Padis.

Alta varianta: din Oradea, de la iesirea din oras spre Deva, exista o cursa privata de autobuze pana in Pietroasa.
Cat de mult ti-a placut acest articol?

Nota obtinuta

2,91(11 voturi)
2216 vizite

Sondaj

Urmaresti cursele de Formula 1?

Cele mai citite...
Locatii pentru Bungee Jumping in Romania Cheile Rasnoavei, la 3 km de soseaua Predeal-Rasnov Facilitati : Instalatia este pe locul intai in Europa de Est, si pe locul doi in Europa, dupa Elvetia, cu o inaltime de 137,5 m cu posibilitati de marire pana la 155m, pe o distanta de aproximativ 100 de metri, in functie de greutatea celui care
Sfaturi in caz de fracturi Fracturile Tipuri de fracturi O fractura sau ruptura poate fi cauzata de suprasolicitare, violenta externa sau presiune. Persoana care acorda primul ajutor trebuie sa fie in stare sa deosebeasca o fractura inchisa de una deschisa. Pielea peste o fractura inchisa nu este strapunsa, in timp ce pielea
Saltea vs. izopren - ce alegi? Majoritatea drumetiilor presupun cel putin doua zile de calatorie, deci minim o noapte. Iar cand drumetiile au ca punct de popas zone mai putin locuite, noaptea se petrece de regula la cort. Un cort echipat complet presupune obligatoriu prezenta unui accesoriu care se aseaza pe jos, in interior si
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.