Intrebari frecvente despre deltaplan

Publicat: 06 Feb 2012 15:58

Care este istoria acestui sport?
Aviatia moderna isi are originea in proiectele inventatorilor Chanute, Lillienthal, Montgomery si a altor cunoscuti ingineri din secolul 19. Multi oameni cred eronat ca fratii Wright sunt primii care au zburat. Nu este adevarat; au fost primii care au zburat folosind un motor. Oamenii zburau folosind deltaplanele cu mult inainte ca cei doi inventatori sa schimbe industria aviatiei pentru totdeauna. In anii 1800, planoarele erau construite din bambus si plastic; mai tarziu au evoluat in aluminiu. In anii 60, pilotii curajosi au vrut sa experimenteze metodele stravechi construind un zmeu urias care era atasat de o barca pentru ca aterizarea sa fie mai sigura. In acelasi timp, un inginer de la NASA, Francis Rogallo, a initiat un proiect nou bazat pe sistemele de recuperare a astronautilor la intoarcerea din spatiu. Astfel a aparut un nou model de aparat de zbor denumit deltaplan. In ziua de astazi materialul de constructie a acestor dispozitive este aluminiul. Sportul a devenit nu doar o atractie pentru pasionatii de inaltimi ci si o metoda ieftina de relaxare. In plus, privelistea oferita de un zbor cu deltaplanul si exuberanta de a pluti sunt doua elemente unice.

Cum arata un deltaplan?
Fie ca este construit special pentru profesionisti, fie ca este destinat antrenamentului, deltaplanul arata aproape la fel. Acest aparat este alcatuit dintr-o aripa asemanatoare cu un avion, constituita dintr-un cadru de aluminiu (in forma de triunghi) si un suport pentru pilot. Hamurile sunt rezistente si sustin sportivul sub aripa, fiind legate in zona centrului de greutate pentru a mentine echilibrul. Este gresita presupunerea ca pilotul trebuie sa isi sustina greutatea cu mainile. Este complet gresit! Hamurile suporta intreaga greutate. Cadrul de care se tine cu mainile este menit sa asigure controlul. Deltaplanele sunt directionate cu ajutorul miscarii corpului si a schimbarii greutatii exercitate prin miscarea cadrului de aluminiu.
Deltaplanele care dispun de cadru cu roti care servesc la aterizare sunt destinate in general instructorului si elevului sau. Acest tip de aparat este menit sa usureze munca instructorilor si prezinta o mai mare eficienta. La fel ca si celelate modele, deltaplanul este construit din cadrul de aluminiu si aripa. Hamurile sunt destinate celor doua persoane care sunt suspendate de cadrul respectiv si care prin miscare determina controlul directiei.

Cum ajunge deltaplanul in aer?
Exista cateva metode de a decola cu deltaplanul. Cea mai frecventa este cea prin care pilotul alearga pe culmea unui munte sau pe un deal inalt, tinand deltaplanul pe umeri si coborand. O alta tehnica este aruncarea: deltaplanul este legat de o franghie care se ataseaza unei masini, barci sau avion de viteza mica. Avionul nu trebuie sa se ridice foarte mult de la sol.

Cum controlezi si directionezi deltaplanul?
Deltaplanul este controlat de om. Pilotul este suspendat de hamuri in centrul de greutate al aparatului si tine mainile pe suportul triunghiular. Daca spotivul isi lasa greutatea pe spate impingand cadrul inainte, deltaplanul va prinde viteza si va cobora. Intoarcerile sunt realizate prin rotirea corpului si a cadrului spre directia de intoarcere. In zborurile la inaltime, pilotii stau intinsi pe un suport special si se misca cu ajutorul unui dispozitiv de impingere a cadrului. Decolarea si aterizarea se realizeaza prin ridicarea corpului in pozitie verticala. Pentru a decola pilotul alearga de-a lungul unei culmi muntoase , tinand cadrul pe umeri, pana cand incepe sa zboare. Pentru aterizare, sportivul ridica aripa in sus prin miscarea cadrului si a corpului si coboara picioarele pentru a atinge solul. O aterizare perfecta presupune ca pilotul sa nu faca decat un singur pas, asezandu-se pe sol asemeni unei pasari uriase.

Cum se ridica deltaplanul in aer?
Pilotii doresc sa se ridice cat mai sus pentru a parcurge o distanta cat mai mare la coborare. Cele mai cunoscute metode sunt ridicarile in curentul dinamic de panta sau in curentul termic ascensional. Atunci cand vantul intalneste un obstacol - o creasta muntoasa sau o padure - are tendinta sa devieze. In acest mod pilotii profita de curentul de ridicare si castiga in altitudine, reusind uneori sa zboare chiar si cateva ore. De cele mai multe ori vantul se ridica asemeni unei `benzi de aer` si deltaplanul se poate roti in aceasta regiune ridicandu-se constant. Aerul cald se ridica si cel rece coboara - o lege fizica si o posibilitate acordata pasionatilor de sport de a se ridica spre cer. Incalzirea solului se realizeaza intr-o proportie mai mare in unele regiuni si aerul cald se ridica sub forma unui tub urias. Sportivii experimentati cunosc aceste zone si stiu sa manevreze deltaplanul astfel incat sa urce cat mai mult. Un semn al acestor zone este norul cumulus. Doritorii de senzatii tari pot invata aceste tehnici daca urmeaza cursuri specializate si pot deveni profesionisti daca se antreneaza constant.

Cat de sus poate ajunge un deltaplan si cat de departe?
Raspunsul la aceasta intrebare nu este exact deoarece exista numerosi factori de influenta. In general, deltaplanul parcurge in jur de 500 de kilometri si atinge o inaltime de 5000 de metri. Zonele de aer cald din SUA sunt destul de des intalnite pe timpul verii si pilotii pot ajunge la altitudini de 1500-3000 de metri.

Cat timp petreci in aer?
Timpul variaza in functie de conditiile atmosferice, de experienta pilotului si de inaltimea de la care planeaza aparatul. Cei mai multi sportivi plutesc in jur de o ora dupa un an intreg de antrenamente. In cele mai bune zile, deltaplanele nu ating solul decat abia seara. In aer calm zborul de la 800 m poate sa dureze 15-20 de minute. In general, acest sport se practica dimineata sau seara, cand curentii de aer cald sunt slabi si vantul adie linistit. Atmosfera calma este indicata celor care vor sa invete sau sa isi exerseze noile tehnici.

De unde poate sa decoleze un deltaplan si unde aterizeaza?
Deltaplanul poate sa decoleze de pe orice deal sau culme lipsita de denivelari sau obstacole - copaci, boscheti, constructii - si atunci cand vantul nu adie cu putere. Pilotul alearga la vale sau spre marginea culmilor si este ridicat in aer, viteza vantului fiind de aproape 15-20 m/h. Exista diferite tehnici pentru a ridica deltaplanul in aer atunci cand nu exista dealuri. De obicei aceasta este legata cu o franghie de barci, camionete sau avioane de mica inaltime. In acest caz este nevoie de un spatiu deschis. Aterizarile depind foarte mult de experienta pilotului. Acesta este capabil sa aterizeze in orice spatiu deschis cu o arie de 15-60 mp. Uneori acest lucru este ingreunat de rafalele de vant sau de regiunile impadurite.

Cat de sigur este acest sport?
Zborul cu deltaplanul este mai sigur decat cel cu avionul. Este normal sa fie un sport periculos, (motiv pentru care e incadrat in categoria sporturi extreme) tinand cont de riscurile impuse. Cei care il practica zborul cu deltaplanul fara o pregatire anterioara sau in conditii de vreme neprielnica, in lipsa unui echipament adecvat sau in locuri nepermise sunt predispusi unor accidente grave. Planoarele din SUA primesc un certificat de catre HGMA (Asociatia de manufacturare a deltaplanelor); cele de la noi primesc o licenta din partea Aeroclubului Roman. Instructiunile de utilizare au fost standardizate si elevii invata in centre specializate, cu instructori licentiati. In ciuda avertizarilor exista oameni care practica acest sport fara sa acorde atentie metodelor de precautie. Cei mai multi piloti zboara o viata intreaga fara sa se raneasca. Deltaplanele profesioniste, tehnicile avansate si programele de educare contribuie la reducerea ratei deceselor. Siguranta acestui sport este continuu imbunatatita prin dezvoltarea echipamentelor noi, prelucrarea instructiunilor si antrenamentul indelungat. Respecta capacitatile tale si constientizeaza-ti limitele! Mai mult decat atat, respecta cerul si vantul, acorda mai mare atentie conditiilor atmosferice.

Cat de frig este la altitudini mai mari?
Deltaplanele pot sa zboare in conditii de inghet sau de temperaturi ridicate. Temperatura aerului scade cu 15 grade la fiecare 1000 de metri altitudine. Asadar, zborul cu deltaplanul la inaltimi foarte mari se realizeaza in conditii de inghet. Pilotii care vor sa atinga altitudini de 3500 de metri trebuie sa poarte un costum special care sa le incalzeasca organismul. Chiar si intr-o zi torida, la 700 de metri in aer este frig. Retine ca viteza medie pentru un deltaplan este de 30m/h, deci ai un factor de racire care se multiplica pe masura ce urci.

Ai nevoie de vant puternic pentru a zbura?
Acesta este cel mai dificil concept pentru un pilot incepator insa daca l-ai inteles totul se va desfasura ca la carte. Miscarea deltaplanului te tine in aer si nu vantul! Sportivii experimentati profita de curentii de aer pentru a transforma un zbor normal intr-unul de cateva ore. Deltaplanele pot sa decoleze, sa zboare si sa aterizeze atunci vand vantul are o viteza de 0-30 m/h. In general, conditiile ideale sunt cele de 5-20 m/h, in functie de tehnica sportivului.

Ce pregatire fizica este necesara pentru a zbura?
Aproape oricine poate sa manevreze un deltaplan, daca are o varsta cuprinsa intre 13-90 de ani. Daca cineva reuseste sa mentina in echilibru o greutate de 22-32 kg atasata deasupra umerilor atunci cu siguranta va invata foarte rapid sa zboare. Chiar si cei care prezinta handicapuri ale picioarelor pot sa practice acest sport fara probleme, daca dispun de un aparat cu cadru de care au fost atasate roti, astfel incat aterizarea sa fie mai comoda. Zborul nu necesita forta in maini tinand cont ca persoana respectiva este suspendata in hamuri. Daca acest sport se practica in conditii meteo defavorabile sau la altitudini mari atunci este nevoie de un antrenament mai serios. De obicei acesta se realizeaza prin incercarile repetate care au dus la atingerea performantei.

Cum invat sa zbor?
Certificatele acordate de centrele cu aprobare de functionare sunt esentiale. Cele mai multe persoane au nevoie de 10 lectii de baza si de un instructor pentru a invata sa zboare cu deltaplanul. Profesionistii au nevoie de lectii serioase si de tehnici complexe pentru a reusi sa atinga performante inalte. Scolile din multe tari au nevoie de aprobare pentru a functiona si a preda lectii de zbor. Fiecare nivel de invatare presupune insusirea unor tehnici noi, bine stiute si aplicate de pilotul elev. Nimeni nu se arunca de pe varful muntelui in prima lor zi de zbor. In primele ore veti invata sa decolati, sa aterizati, sa directionati deltaplanul si sa controlati centrul de greutate. Exista mai multe niveluri de care trebuie sa le depasiti pentru a ajunge un adevarat profesionist. Primul este `Incepator` , al doilea presupune sa stiti sa intoarceti deltaplanul si se numeste `Novice`. Dupa ce ati acumulat ore si experienta puteti sa treceti la nivelul `Mediu`. Recunoasterea de `Avansat` se dobandeste atunci cand demonstrati ca stapaniti anumite tehnici care va permit sa ramaneti in aer mai mult timp. Titlul de `Profesionist` este primit doar de catre pilotii care au reusit performante deosebite si se regasesc printre cei mai buni piloti din lume.

Ce tipuri de oameni zboara cu deltaplanul?
Acest sport este practicat de oameni de toate genurile. Este o conceptie gresita aceea ce cei mai pasionati de acest sport sunt insetatii de adrenalina din California sau Colorado. Acest stereotip este total neadecvat. Pilotii sunt in general oameni responsabili si siguri pe ei, care iubesc sa zboare si sa admire lumea de la inaltime. Foarte multi oameni, de la doctori si pana la politicieni, sunt capabili sa invete tehnicile acestui sport. Exista organizatii care urmaresc sa promoveze acest sport, sa imbunatateasca nivelul calitatii deltaplanelor, sa dezvolte noi metode, sa acorde certificari, sa verifice cluburile de instructaj, sa-i pedepseasca pe cei care nu respecta regulile, sa organizeze diverse competitii si sa inregistreze diferite recorduri. Datorita profesionalismului organizatiilor care interprind astfel de programe, pilotii sunt in siguranta si manifesta o pasiune mai mare pentru ceea ce fac.

Pilotii trebuie sa aiba o anumita varsta, inaltime sau greutate?
Sportivii care practica zborul cu deltaplanul pot sa fie copii sau batrani. Limitele sunt mai multe psihologice decat fizice. Daca cineva este indeajuns de matur pentru a adopta o hotarare si poate sa reactioneze rapid si eficient atunci este potrivit pentru acest sport. Din moment ce zborul se bazeaza pe echilibru si nu pe forta fizica atat femeile cat si barbatii sunt la fel de indreptatiti sa il practice. Aproape 10-15% din sportivi in SUA sunt femei. Pilotii cu orice greutate corporala pot sa zboare daca dispun de echipamentul necesar. Cei foarte grasi au nevoie de deltaplane mai mari si hamuri mai puternice. Din moment ce majoritatea cantareste in jur de 40-90 de kg va fi probabil destul de dificil de gasit echipament special. Inaltimea nu decide cine poate sa zboare si cine nu; din nou, echipamentul este cel care isi spune cuvantul. Costumele si amplasamentele cele mai intalnite sunt adaptate pentru oameni care au intre 1.50 si 1.90 m. Deltaplanul va avea nevoie de modificari in cazul celor care depasesc limitele. Pilotii au diferite niveluri de pragatire fizica si pe masura ce avanseaza continua sa isi antreneze organismul.

Am nevoie de licenta pentru a zbura cu deltaplanul?
Da! Este necesara o diploma care sa ateste ca ai urmat cursuri la o scoala specializata si ca esti capabil sa zbori. Este de ajuns sa primesti certificatul de `Incepator` pentru a sari cu deltaplanul. Pe masura ce avansezi, vei sustine diferite teste care sa iti verifice abilitatile si in urma carora vei primi o noua diploma. Exista insa si reguli de zbor. De exemplu, incepatorii au voie sa sara doar de la inaltimi de 30 de metri si doar sub indrumarea instructorului. Desi aceste norme nu sunt legiferate ele sunt respectate de foarte multe asociatii care au aprobare de functionare. Timpul necesar antrenarii difera in functie de capacitatea de invatare a sportivului si de profesionalismul instructorului. In mod normal, o persoana are nevoie de 5-10 sarituri pentru a primi unul din primele doua certificate (Incepator si Novice), adica o perioada de 3-6 luni. Dupa aceste lectii, sportivul zboara la altitudini moderate(50-300 m). Sunt permise si alte tehnici pentru decolare daca exista o pregatire anterioara in acest sens (barci, masini). Cei mai multi elevi au nevoie de 12-18 lectii pentru a se descurca singuri. Ei continua totusi sa fie asistati de instructor. Dupa o perioada mai lunga de pregatire, dupa antrenamente intense si zboruri multe, se poate trece la un nivel mai avansat de atestare. Testele necesare dobandirii altor titluri sunt organizate de piloti mai experimentati si sunt dificil de trecut. Interesant este ca nu ai nevoie de titlul de profesionist daca vrei sa zbori ci doar daca iti doresti cu adevarat sa fii recunoscut international. Organizatiile au interesul de a promova acest sport pentru a atrage sponsori care sa contribuie la organizarea de competitii. Fondurile obtinute sunt dedicate dezvoltarii aparatelor de zbor si a echipamentelor.

Ce este zborul in tandem?
In timpul acestui zbor, atat tu cat si instructorul tau zburati utilizand acelasi deltaplan. Aceasta modalitate este asociata in general decolarii asistate de masini. Deltaplanul este legat cu o franghie si este tras de o masina sau o barca. Acesta se ridica in aer si va permite sa plutiti. In unele cazuri deltaplanul este prins de un avion care zboara la inaltime joasa si cu viteza relativ mica. Cele mai cunoscute sunt Bailey-Moyes Dragonfly, avioane construite special pentru a permite practicarea acestei metode. Pentru a decola, deltaplanul este asezat pe un suport special care prezinta roti si care permite plecarea lenta. Avionul va ridica deltaplanul la o inaltime de aproximativ 750 m si va semnaliza sportivului ca poate sa dea drumul franghiei. Din acel moment deltaplanul va zbura singur.

Cat costa echipamentul si antrenamentul?
Costurile difera in functie de clubul la care te inscrii. Pentru a te lamuri mai bine in aceasta privinta iata cateva exemple: Un student care urmeaza cursuri de specializare si cumpara intregul echipament va cheltui in jur de 7000 de dolari si chiar mai mult. Daca cineva foloseste un echipament deja folosit atunci pretul va scadea pana la 3500 de dolari. Daca achizitionati un deltaplan de la un alt sportiv cereti sfatul unui pilot autorizat care sa il verifice si sa il aprecieze. Costurile pot sa difere foarte mult in functie de preferintele sportivilor.

Antrenament & Instructii: $600 - $1.800 (Pretul depinde de tipul antrenamentului. Lansarea deltaplanului prin alergare va fi mai ieftina dar necesita o perioada mai lunga de invatare. Lansarea prin atasare de o camioneta costa mai mult dar este mai rapida si elevul petrece mai mult timp in aer invatand sa zboare.)

Deltaplanul: $600 - $2000 (folosit) $2800 - $10,000 (nou)
Hamuri: $50 - $300 (folosite) $300 - $500 (noi)
Parasuta: $200 - $300 (folosita) $450 - $550 (noua)
Casca: $80 - $300 (noua)

Din fericire acesti bani nu trebuie investiti toti o data. De obicei, instructorii furnizeaza echipamentul necesar in acelasi timp cu lectiile pentru categoria de incepator sau novice. Insa pentru urmatoarele niveluri acestia solicita elevilor sa isi cumpere echipamentul necesar. Multe cluburi sau centre de instructaj inchiriaza tot ceea ce este necesar.

Cat dureaza o atestare pentru categoria respectiva daca ma antrenez singur?
Depinde foarte mult de abilitatile tale. Daca ai invatat sa zbori in tandem atunci media zborurilor necesare este cuprinsa intre 15-20 de zboruri. Unii oameni reusesc dupa doar 12 zboruri. Altii au nevoie de 30. Cel mai important lucru pe care trebuie sa ti-l amintesti este acela ca increderea in fortele proprii este calitatea decisiva. Instructorii nu iti dau voie sa zbori singur daca nu ai abilitatile necesare. La fel ca orice altceva, daca te antrenezi constant pe parcursul unei saptamani si nu faci pauze prea mari intre lectii, vei invata sa te descurci mult mai bine.

Ce simti atunci cand zbori?
Sentimentul de a zbura nu poate fi descris decat de cei care practica acest sport. Insa marturisirea unui om care nu a zburat niciodata pare mult mai potrivita pentru a il defini: `Dupa ce ai zburat vei merge pe pamant cu privirea atintita la cer, pentru ca vei simti ca doresti sa te intorci acolo sus!` - Leonardo Da Vinci

Oamenii carora le este frica de inaltime pot sa zboare?
Da. Progresul este indeajuns de lent pentru a invinge teama de inaltimi. Foarte multi piloti se tem de inaltime. Zborul este diferit de a sta pe marginea unei prapastii si a privi in gol sau de a sta pe o cladire inalta. Ce care se tem de altitudine zboara cu deltaplanul fara sa le fie frica.

Atunci cand sunt atestat pentru o categorie pot sa zbor oriunde?
Daca locul respectiv este amenajat sau este potrivit si ai permisiunea de zbor atunci poti sa practici acest sport fara probleme. Orice organizatie va propune anumite locuri in care poti sa zbori in functie de categoria din care faci parte. Unele regiuni sunt mai dificile decat altele dar depinde doar de abilitatea pilotului pentru a se descurca in diferite situatii.

Ce inseamna lansarea prin tractare a deltaplanului?
Asa cum se ridica un zmeu la cer, tractarea inseamna atasarea printr-o franghie detasabila a planorului de un autoturism sau un aparat de zbor la mica inaltime, aflate in miscare. Exista diferite modalitati de a tracta in functie de tipul obiectului care se afla in miscare si in functie de tipul franghiei.

Cum lanseaza pilotul deltaplanul atunci cand este tractat?
Exista diferite metode de a lansa asa cum exista diferite metode de a tracta. Pilotul poate sa alerge daca este este atasat de o macara. Poate de asemenea sa stea in pozitie de zbor daca este atasat de un avion care il ridica in aer sau poate sa pluteasca pe apa daca foloseste barca pentru a fi tractat.

Ai nevoie de antrenament suplimentar pentru a lansa prin tractare?
Da. Deltaplanul este mai greu de lansat prin tractare decat de la inaltime si pilotul trebuie sa stie cum sa reactioneze daca se intampla ceva rau. Exista organizatii care pun la dispozitie aparatura necesara si instructori specializati. Uneori aceasta este unica metoda daca in regiunea respectiva nu exista dealuri sau culmi inalte. Exista certificate speciale pentru a atesta lansarea deltaplanului prin tractare si sunt acordate de cei care predau lectii, supravegheaza si testeaza abilitatile necesare.

Este lansarea prin tractare mai periculoasa decat lansarea de la inaltime (prin alergare?
Nu. Totul depinde de conditiile atmosferice. Cei mai multi piloti sunt de acord ca prima varianta este mult mai sigura fiindca viteza vantului este mai mica decat cea a unor curenti specifici culmilor muntoase. Din moment ce tractarea este o metoda mai sofisticata si necesita un echipament mai complex, exista mai multe posibilitati de aparitie a unor probleme. Daca te antrenezi timp indelungat atunci vei stapani toate miscarile necesare si vei observa ca uneori este mult mai interesant si mai usor sa te lansezi asa. Daca vrei sa primesti atestare atunci este necesar sa treci anumite teste.

Care este greutatea deltaplanelor?
Deltaplanele cantaresc in general intre 18 si 36 kg. Cele pentru antrenament sunt cele mai usoare. Sunt destul de incomode la inceput dar in timpul lectiilor se folosesc rotile pentru a fi transportate dintr-un loc in altul. Lansarea prin tractare are avantajul ca deltaplanul poate sa fie transportat dintr-un loc in altul chiar de catre masina care il lanseaza.

Ce marime are un deltaplan?
Greutatea medie este de 27 kg. Acesta are aproximativ 9 metri intinderea aripii (latime) si 3.5 metri lungime. Topul are o lungime de 2 metri de la varf pana la coada. Atunci cand este transportat sau depozitat se strange (in doar 15 minute) si incape intr-un sac de 30 cm diametru si 4 metri lungime.

Cum transporti ceva atat de mare si unde il depozitezi?
O solutie exista intotdeauna desi nu este foarte comoda. Pilotii reusesc sa depoziteze aceste deltaplane in propriile apartamente sau beciuri, uneori aleg sa le adaposteasca langa tevile din jurul casei sau pe acoperis. Exista si cluburi care ofera spre inchiriere spatii de depozitare. In ceea ce priveste transportul, au fost create diferite dispozitive care sa le sustina, indiferent de vehiculul utilizat (motocicleta, camion sau un ford). Uneori acestia utilizeaza tuburi din PVC pe care le ataseaza deasupra masinilor.

Este mai usor sa zbor cu deltaplanul daca sunt pilot de avion?
Nu pe atat de mult pe cat te-ai astepta. Zborul cu deltaplanul este mai diferit decat zborul cu avionul. Comparatia este asemanatoare cu lectiile de pilotare a unui elicopter dupa ce zbori cu avionul. Experienta va poate ajuta sa intelegeti aerodinamica, teoria controlului, planificarea zborului si sa va controlati mai bine starea emotionala si reactiile. Defapt, controlul pilotului depinde de modul in care se comporta aparatul de zbor, de aceea pilotii de avion necesita la fel de multe lectii ca si ceilalti oameni.

Care este diferenta intre lansarea de la inaltime si cea prin tractare?
Lansarea de la inaltime este cea mai des utilizata si este destul de usor de realizat. Termenul este usor de inteles: pilotul alearga pe un deal sau o culme muntoasa, tinand deltaplanul pe umeri, pana cand prinde indeajuns de multa viteza pentru a se ridica in aer. Lansarea prin tractare se realizeza prin atasarea deltaplanului de un vehicul care prinde viteza si ridica aparatul si pilotul in aer. Asa cum se ridica un zmeu in aer asa se realizeaza si acesta `ridicare`. In ziua de azi, acesta varianta constituie o atractie din ce in ce mai mare. Exista diferite moduri de lansare in functie de vehiculul utilizat: cu ajutorul unei macarale, a unei barci, un camion sau avion. Avionul trebuie sa fie insa un model care sa nu se ridice la foarte mare inaltime si sa nu prinda viteza prea mare. In acest caz este nevoie de un cart special construit si un mecanism de detasare rapida a cablului de legatura. Pilotul se desprinde de avion atunci cand ajunge la o inaltime de 600-750 m. Din acel moment deltaplanul va zbura singur. Aceasta metoda ingenioasa incepe sa castige popularitate si este specifica zonelor in care nu poti sa te lansezi de la inaltime.

Te ajuta cu ceva daca mergi cu bicicleta, schiezi, faci surfing sau alpinism?
Da. Orice sport care te invata sa iti mentii echilibrul te ajuta sa te descurci si in zborul cu deltaplanul. Cu cat esti mai sigur pe propriile miscari si reactii cu atat mai mult vei avea un zbor echilibrat si sigur. Ca orice alt sport, o data cu experienta vei dobandi abilitatea de a zbura din instinct si de a renunta la concentrarea pe fiecare miscare. Asa cum un schior este nevoit sa isi analizeze fiecare miscare in primele incercari la fel va realiza ca organismul lui reactioneaza singur dupa un timp indelungat de antrenament, autocorectandu-se.
Cat de mult ti-a placut acest articol?

Nota obtinuta

6,19(239 voturi)
10312 vizite

Sondaj

Este sigura masina de raliu in eventualitatea unui accident?

Cele mai citite...
Locatii pentru Bungee Jumping in Romania Cheile Rasnoavei, la 3 km de soseaua Predeal-Rasnov Facilitati : Instalatia este pe locul intai in Europa de Est, si pe locul doi in Europa, dupa Elvetia, cu o inaltime de 137,5 m cu posibilitati de marire pana la 155m, pe o distanta de aproximativ 100 de metri, in functie de greutatea celui care
Sfaturi in caz de fracturi Fracturile Tipuri de fracturi O fractura sau ruptura poate fi cauzata de suprasolicitare, violenta externa sau presiune. Persoana care acorda primul ajutor trebuie sa fie in stare sa deosebeasca o fractura inchisa de una deschisa. Pielea peste o fractura inchisa nu este strapunsa, in timp ce pielea
Saltea vs. izopren - ce alegi? Majoritatea drumetiilor presupun cel putin doua zile de calatorie, deci minim o noapte. Iar cand drumetiile au ca punct de popas zone mai putin locuite, noaptea se petrece de regula la cort. Un cort echipat complet presupune obligatoriu prezenta unui accesoriu care se aseaza pe jos, in interior si
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.