Organizatorul cel mai dificil raliu hard enduro din lume, Red Bull Romaniacs, a izbutit să termine Dakar-ul şi în configuraţia America de Sud.

Originar din Tirol, austriacul care a concurat cu licenţă din partea Federaţiei Române de Motociclism s-a clasat la finalul celor două săptămâni de Dakar pe locul 39 la general.

Dependent de adrenalina dată de sporturile extreme, Martin Freinademetz a devenit cunoscut în întreaga lume datorită performanţelor din snowboardul mondial, însă din 2004 s-a concentrat mai mult pe motociclism.

Din acel an organizează în România, mai precis la Sibiu, Red Bull Romaniacs, iar în acest an s-a chinuit pentru a doua oară în dune alături de rideri pe care îi supune celor mai dure trasee din Carpaţi. Anterior, Martin a mai concurat în Dakar în 2007 (aceasta a fost ultima ediţie din Africa a raliului) şi după ce si-a împlinit visul de a termina acest raliu mutarea sa în America de Sud l-a determinat să revină.

S-a întors în Dakar pentru că în Argentina şi Chile raliul este diferit şi trebuie să faci faţă unor provocări precum probe speciale la altitudini de peste 2000 de metri, etape de legatură la peste 4000 de metri altitudine, rulare în cel mai arid deşert al lumii etc.

După 14 probe speciale, care au măsurat aproximativ 4500 de km (în total raliul a avut 8937 km pentru clasa moto), trecând prin zone precum Anzi, Atacama sau Patagonia, Martin vorbeşte despre diferenţele dintre Dakar-ul din Africa şi cel din America de Sud şi despre cum a reuşit să termine pe locul 39 fără să aibă asistenţă tehnică.

Dakar 2007 versus Dakar 2010
În Africa, mai ales în Mauritania şi Mali, dacă aveai o problemă tehnică şi nu erai un pilot care să aibă asistenţă rapidă atunci raliul se termina pentru tine. Aici în Argentina şi Chile poţi oricând să ieşi la un drum, unde găseşti un localnic care te poate duce până în bivuac să iei ce piesă îţi trebuie şi astfel ai şanse să mergi mai departe.

Etapele de legatură sunt însă mult mai lungi decât cele din Africa şi după ce mergi 400 de km pe o probă specială să rulezi după aceea 300 de km în regim de legătură este frustrant şi te oboseşte foarte mult.

Publicul
Este uimitor ce se întâmplă aici. Oamenii sunt fani ai sportului cu motor şi indiferent dacă eşti ultimul sau primul eşti aclamat şi toţi vor să facă fotografii cu tine şi să te ajute dacă ai păţit ceva pe proba specială. E uimitor nu am văzut aşa ceva nicăieri în lume.

 
Atacama
Acest deşert este foarte uscat şi spre deosebire de dunele din Mali sau Mauritania, în Atacama este foarte mult fesh fesh. Mai precis, un nisip extrem de fin aproape ca făina şi este foarte greu să mergi sute de km pe aşa ceva. Plus în zilele petrecute în Atacama era mai bine pe proba specială decât în bivuac. Au foat zile cu peste 40 de grade şi pe motocicletă mai bate vântul, însă în bivuac când ajungeam şi trebuia să lucrez la motocicletă era foarte greu de suportat pentru că eram în cel mai arid deşert.

 
KTM 690 Rally
Eu mi-am văzut motocicleta abia când am ajuns în Argentina. Până la Buenos Aires nu am mers pe o motocicletă atât de mare şi de grea. În Dakar 2007 mi-a fost mai uşor, pentru că acolo am mers cu un KTM 525 transformat pentru rally-raid şi acea motocicletă cântărea cu rezervoarele pline aproximativ 150 de kg, în timp ce KTM 690 Rally cântăreşte 200 de kg. Este extraordinară pe suprafeţe rapide.

 
Cel mai greu moment
A treia probă specială a fost infernală pentru mine. În această ultimă etapă, înainte de trecerea în Chile, am mers pentru prima dată în dune cu o motocicletă aşa de mare. Ştiam cum se comportă una de 150 de kg, însă una care are 200 de kg şi în şaua căreia nu ajungi cu picioarele jos nu. A fost o zi foarte grea pentru braţele mele.

 
Plus mersul în praf a fost atât de chinuitor, mai ales că erau zone în care nu putei depăşi şi când mă întâlneam cu un quad era deja aproape imposibil să mai văd ceva în faţă.
A fost dificil şi să fiu singurul austriac şi să nu fie nici un rider român. În 2007 au fost Marcel Butuza şi Mani Gyenes şi ar fi fost extraordinar dacă ar fi putut să vină şi în 2010.

 
Cel mai important om
Sigi, soţia mea, m-a ajutat mult în timpul acestui raliu. Nu am avut asistenţă tehnică luam piese de la KTM, însă din cauza problemelor financiare nu am avut mecanic şi trebuia să ne ocupăm noi de tot.

 
Ce urmează acum?
Cel mai important eveniment din an pentru mine este evident Red Bull Romaniacs. Chiar şi aici în Dakar aproape nimeni nu îmi spune Martin, toţi mă strigă Romaniacs. Între 26 şi 30 iunie mă voi reîntâlni cu câţiva din piloţii care au concurat în Dakar 2010, însă de această dată ne vom vedea la Sibiu pentru că ei vor fi concurenţi la Romaniacs.


credit foto: Xventure

Renatta Stepanov
Media Relations Red Bull Romaniacs